Alexis Tsipras 'nu mai mănâncă și nu mai doarme', spune îngrijorată mama sa
Premierul grec, Alexis Tsipras, care a fost nevoit să facă recent compromisuri majore pentru a evita ieșirea țării sale din zona euro, a ajuns să nu mai mănânce și nici să doarmă suficient, a declarat îngrijorată mama sa unei publicații locale
De Redactia Observator la 18.07.2015, 16:42Premierul grec, Alexis Tsipras, care a fost nevoit să facă recent compromisuri majore pentru a evita ieșirea țării sale din zona euro, a ajuns să nu mai mănânce și nici să doarmă suficient, a declarat îngrijorată mama sa unei publicații locale
'În ultima vreme, Alexis nu mai mănâncă, nu mai doarme, dar nu are de ales, pentru că are o datorie de îndeplinit față de poporul care i-a acordat încrederea', spune mama sa, Aristi Tsipras — în vârstă de 73 de ani — într-un interviu acordat săptămânalului Parapolitika.
'Îl văd foarte rar. De la aeroport merge direct la parlament. Nu are timp nici măcar să-și vadă copiii, deci cum ar mai putea să mă vadă și pe mine?', continuă mama sa. Dar 'atunci când vorbim îi spun să facă tot ce poate mai bine pentru țară și să aibă grijă de el, iar el îmi răspunde să nu-mi fac griji, pentru că totul va fi bine', spune ea mai departe.
Tânărul premier grec, în vârstă de 40 de ani, a trecut prin câteva săptămâni extrem de dificile, el fiind nevoit să înfrunte deopotrivă intransigența partenerilor din zona euro cât și aripa ostilă din propriul său partid (Syriza, stânga radicală), mai mulți membri ai formațiunii acuzându-l că a 'capitulat' în fața creditorilor internaționali și că a făcut acestora numeroase concesii pentru a încheia un nou acord de asistență financiară.