„Am decis să părăsim casa și tot ce aveam cu un singur scop: să-i salvez pe copii”. Disperarea unei familii care a fugit din calea războiului
Yuliia, o mamă a doi copii din Ucraina, a avut nevoie de șapte zile pentru a ajunge la granița cu Polonia. Obuzele încă explodau în spatele ei, la Harkov, când și-a luat copiii în mașină și a fugit spre graniță. În timpul călătoriei lor spre graniță, cei trei au dormit pe podeaua unei fabrici, pe o bancă de lemn dintr-un parc, într-o grădiniță și în mașină. „Totuși”, spune Yulia, tristă. „Este mai bine decât să fii bombardat.”
De Redactia Observator la 18.03.2022, 12:07- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
În urmă cu trei săptămâni, Yuliia visa ca într-o zi să dețină propriul apartament în Harkov și să-și ducă cei doi copii de 9 și 1 an la mare în această vară. Acum, ea a cheltuit toți banii economisiți pe benzină pentru a ajunge la graniță, scrie UNICEF, care îi prezintă povestea.
„Am decis să părăsesc casa și toată viața noastră cu un singur scop”, își amintește Yulia. „Pentru a salva copiii și pentru a supraviețui”.
Dramele de la graniță, refugiații caută siguranță și adăpost
În panica evadării lor, Yulia a avut doar zece minute să-și adune lucrurile. Nu se putea gândi decât la copii.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 23 LIVE TEXT. Zelenski spune că armata rusă recrutează mercenari. Rusia a creat o...
- Imagini cu elicopterele rusești care lansează rachete nedirijate, de la joasă înălțime, tactica brutală a...
- Cum a devenit orașul Liov atât de important pentru apărarea Ucrainei în fața invaziei ruse
„Nu mi-am luat lucrurile, port același trening de câteva zile”, spune ea. „Fiul meu cel mare, Danylo, nici nu s-a gândit la el, ci la sora lui. În loc de lucrurile personale, a pus în rucsac jucăriile surorii sale Nastia”, a mai spus ea.
În cele din urmă, familia a ajuns la granița dintre Ucraina și Polonia, unde a primit lucruri esențiale pentru igiena personală, precum și sprijin din partea voluntarilor UNICEF.
7,5 milioane de copii ai Ucrainei, afectați de război
Yulia și copiii ei plănuiesc acum să ajungă în Germania, unde au prieteni care îi pot gazdui pentru o perioadă de timp.
„Nu m-am gândit niciodată că în secolul XXI, în mijlocul Europei, aș putea avea probleme cu siguranța copiilor mei, cu găsirea de mâncare pentru ei și un loc unde să adoarmă” a spus Yulia, ștergându-și lacrimile de pe față. „Nu ne mai simțim în siguranță”, a spus ea.
Războiul din Ucraina reprezintă o amenințare din ce în ce mai mare pentru viața și bunăstarea celor 7,5 milioane de copii ai Ucrainei. Nevoile umanitare se înmulțesc de la o oră la alta, pe măsură ce luptele se intensifică. Copiii continuă să fie uciși, răniți și traumatizați de violența devastatoare din jurul lor. Familiile sunt îngrozite, șocate și disperate după siguranță.