Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum a devenit orașul Liov atât de important pentru apărarea Ucrainei în fața invaziei ruse

Mai multe rachete ruseşti au lovit, vineri dimineață, o uzină de reparaţii a avioanelor din Liov, în apropierea aeroportului. Orașul din vestul țării a fost în mare măsură ferit de bombardamentul necruțător al forțelor ruse, iar apărarea lui este o miză extrem de importantă pentru Ucraina.

de Ana Maria Ghiarasim

la 18.03.2022 , 10:17

Cum a devenit orașul Liov atât de important pentru apărarea Ucrainei în fața invaziei ruse - Profimedia Images

Jurnaliștii de la CNN fac o scurtă analiză a motivelor pentru care Liovul este un oraș atât de important pentru apărarea Ucrainei.

Liov, oraș strategic pentru apărarea Ucrainei

1. Locație: Liov se află la aproximativ 70 de kilometri de granița cu Polonia și NATO. Practic, orice atac asupra orașului ar putea avea repercusiuni internaționale.

Articolul continuă după reclamă

2. Refugiați: Liov a devenit punctul zero pentru ucrainenii strămutați. Primarul orașului a declarat, recent, că aici și-au găsit refugiu peste 200.000 de oameni care au fugit din zonele bombardate masiv de ruși, în condițiile în care întreg orașul are puțin peste 700.000 de locuitori. Totodată, Liov este un punct de oprire pentru ucrainenii care se îndreaptă spre granița cu Polonia.

Pe acelaşi subiect

3. Logistică: Orașul servește ca o rută crucială de aprovizionare cu arme pentru armata ucraineană.

4. Cultură: Centrul istoric al orașului Liov este un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, iar Muzeul Național găzduiește cea mai completă colecție de artă medievală sacră și manuscrise religioase rare din țară.

5. Bază temporară: În Liov se află sediile mai multor ambasade și organizații media forțate să se mute din capitala Ucrainei, Kiev.

Război Rusia - Ucraina, ziua 23

Atacurile intense ale ruşilor fac măcel în Ucraina. Una dintre cele mai mari pieţe din Harkov a fost bombardată, aseară, iar în Cernihiv, atacurile fără oprire au ucis şi un cetăţean american. În Mariupol, cei peste 1000 de civili din teatrul devenit adăpost care a fost bombardat sunt căutaţi printre dărâmături. 130 de oameni au fost scoşi în viaţă. Nu există încă victime confirmate.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că există informaţii conform cărora Armata Rusiei caută mercenari pentru a fi trimişi în război, declarând că "asta nu îi va ajuta". "(...) îi avertizez pe toţi cei care vor încerca să se alăture ocupanţilor teritoriului nostru ucrainean. Aceasta va fi cea mai proastă decizie a vieţii voastre. O viaţă lungă este mai bună decât banii care vă sunt oferiţi pentru una scurtă", a transmis el.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Cum a devenit orașul Liov atât de important pentru apărarea Ucrainei în fața invaziei ruse