"America este pregătită să întoarcă pagina". Primul interviu al Kamalei Harris nu i-a mulţumit pe americani: mulţi spun că a evitat să-şi asume riscuri
Alegeri SUA 2024. "America este pregătită să întoarcă pagina!" Aceasta a fost printre cele mai puternice declaraţii ale Kamalei Harris în primul său interviu în calitate de candidat la preşedinţie. Harris a vorbit despre măsurile prioritare pe care le va lua dacă va ajunge la Casa Albă şi a refuzat să comenteze atacurile lansate de Trump. Interviul nu a mulţimit pe toată lumea. Mulţi spun că Harris a evitat să-şi asume vreun risc în cadrul discuţiei.
De Redactia Observator la 30.08.2024, 20:50- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Intraţi în cursa pentru Casa Abă pe ultima sută de metri, Kamala Harris şi Tim Walz au mai puţin de 3 luni să câştige încrederea americanilor. Harris promite că, dacă îl va învinge pe Trump, primele ei politici vor fi pentru clasa de mijloc. "Prima şi prima dată, una dintre priorităţile mele cele mai mari e să facem tot ce putem ca să sprijinim clasa de mijloc. Când mă uit la aspiraţiile, obiectivele şi ambiţiile poporul american, cred că oamenii merită o nouă cale pe care să o urmeze", a declarat Kamala Harris, vicepreşedintele SUA. A promis alegătorilor că va schimba macazul şi va introduce legi mai dure împotriva migraţiei. Este cel mai slab punct al administraţiei Biden şi subiectul preferat de campanie pentru Donald Trump.
Interviul a durat mai puţin de 30 de minute
"Cred că trebuie să existe consecinţe. Avem legi ce trebuie respectate şi care-i vizează pe cei ce ne trec ilegal graniţa şi trebuie să existe consecinţe", a declarat Kamala Harris, vicepreşedintele SUA. Tim Walz, candidatul democrat pentru vicepreşedinţie, încearcă să depăşească anvergura locală şi să se afirme mai mult pe ultima sută de metri. "Am purtat 24 de ani uniforma acestei ţări. Sunt la fel de mândru şi de munca mea în şcolile publice, în Congres sau ca guvernator. Ceea ce am făcut vorbeşte de la sine, dar cred că oamenii încep să mă cunoască", a declarat Tim Walz, candidat democrat pentru vicepreşedinte.
Şi numele lui Donald Trump a fost adus în discuţie. Kamala Harris, de origine indiană și jamaicană, l-a criticat dur şi l-a acuzat că a divizat ţara. Subiectul "Trump" s-a încheiat abrupt când a fost adusă în discuţie acuzaţia pe care republicanul a făcut la adresa ei, că "a devenit afro-americană din motive politice". Donald Trump i-a răspuns pe platforma sa, Truth Social. "Tocmai am văzut răspunsul pe care tovarăşa Kamala Harris l-a dat la o întrebare foarte slab formulată (...) A bătut câmpii şi a fost incoerent răspunsul şi a declarat că ,"principiile ei nu s-au schimbat"", a declarat Donald Trump.
Interviul cu Kamala Harris şi Tim Walz a durat mai puţin de 30 de minute. Candidatei democrate i se reproşează că a avut răspunsuri vagi cu privire la măsurile pe care vrea să le pună în aplicare odată ajunsă la Casa Albă şi s-a mulţumit cu generalităţi.