Anunţ şocant făcut de NASA: "Civilizaţia se va prăbuşi, suntem în pericol!"
În urma unui studiu ştiinţific, NASA a făcut un anunţ extrem de îngrijorător! Conform acestuia, societatea s-ar putea prăbuşi, într-un viitor apropiat
De Redactia Observator la 18.03.2014, 17:03Oamenii de ştiinţă au folosit modele teoretice pentru a afla ce se va întâmpla cu lumea industializată pe parcursul următorilor 100 de ani, iar rezultatul a fost unul neaşteptat! Civilizaţia modernă se îndreaptă spre colaps în câteva zeci de ani, din cauza creşterii instabilităţii economice şi a presiunii exercitate asupra resurselor planetei, scriu cei de la The Independent.
Studiul face referire la prăbuşirea unor civilizaţii antice, odată prospere, ca Imperiul Roman, sau dinastiile Han, în China, sau Gupta, în India. În toate aceste exemple, societatea a ales o abordare pasivă a avertismentelor care anunţau dezastrul, până a fost prea târziu.
"Colapsul poate fi evitat şi populaţia poate ajunge la un echilibru, dacă rata de consum a resurselor naturale este redusă la un nivel sustenabil şi dacă acestea vor fi distribuite într-o manieră relativ echitabilă", spun cercetătorii.
Studiul a fost realizat de o echipă formată din cercetători în domeniul ştiinţelor naturale şi sociale şi a fost finanţat de Centrul Spaţial Goddard al NASA.