Bulgaria, rol cheie în războiul din Ucraina. Cum a salvat cea mai săracă ţară a UE Kievul, în primele luni de război
Bulgaria, cea mai săracă ţară a Uniunii Europene, a fost cea care - în momente cruciale - a salvat în secret Ucraina! Chiar în primele luni ale războiului - oficialii bulgari au trimis combustibil, armament şi muniţie sovietica pentru a fi folosite pe front. Asta în timp ce Sofia - deşi avea stocuri considerabile de armament din epoca sovietică - nega continuu implicarea în furnizarea proviziilor.
De Redactia Observator la 19.01.2023, 08:54Secretul a fost menţinut din cauza politicienilor pro-ruşi din guvernul Bulgariei. Astfel, livrările s-au făcut prin firme private, care au intermediat transporturile. Armele şi muniţiile, de exemplu, era duse pe cale terestră prin România (aici de punctat ca noi n-am recunoscut niciodata nici transporturile nici livrarile) sau Ungaria. De asemenea, avioane cargo încărcate până la refuz făceau curse periodic între Bulgaria şi Polonia. Acestea aterizau la 70 de kilometri de graniţa cu Ucraina, pe un aeroport păzit îndeaproape de NATO.
Combustibilul era transportat prin România, cu cisterne, camioane sau trenuri de marfă
De la începutul războiului şi până în luna iunie - înainte ca Guvernul de la Sofia să fie înlăturat prin moţiune de cenzură - Bulgaria a exportat armament în valoare de aproximativ 2 miliarde de euro. De altfel, Bulgaria era şi unul dintre cei mai mari exportatori de motorină în Ucraina. Mai exact, uneori, asigura şi 40% din necesarul ţării invadate. Combustibilul provenea chiar de la o rafinărie operată de o filială a grupului rusesc Lukoil. Aceasta este localizată la malul Mării Negre, lângă Burgas, iar angajaţii de acolo - care condamnau războiul lui Putin - au fost imediat de acord ca jumătate din combustibilul produs de ei să fie livrat în Ucraina. Bineînţeles, şi de această dată, totul s-a făcut prin companii străine intermediare, iar combustibilul era transportat în mod regulat prin România, cu cisterne, camioane sau trenuri de marfă.
Susţinerea Bulgariei a fost remarcată şi de Kremlin. Drept urmare, din luna mai - anul trecut - Bulgaria a fost ţinta mai multor atacuri cibernetice, iar Moscova ar fi încercat în mod repetat să mituiască mai mulţi deputaţi, dar şi să se infiltreze printre autorităţi. În perioada martie-iunie, ţara vecină a expulzat în jur de 70 de angajaţi ai ambasadei Rusiei la Sofia - pentru spionaj. Abia în decembrie, parlamentul bulgar a decis să recunoască oficial livrările de arme în Ucraina.