Cadavrul găsit decapitat și fără brațe, într-o pădure din Italia, este al unui român. Detalii șocante din anchetă
Corpul mutilat găsit, în urmă cu câteva zile, într-o pădure de pini din apropierea localității Caltagirone este aproape sigur al unui român.
De Redactia Observator la 10.12.2017, 17:02Corpul mutilat găsit, în urmă cu câteva zile, într-o pădure de pini din apropierea localității Caltagirone este aproape sigur al unui român.
Presa italiană notează că anchetatorii sunt convinși că bărbatul găsit fără cap și fără brațe, într-o pădure din apropierea localității Caltagirone, provincia Catania, este un cetățean român.
Anchetatorii au continuat investigațiile la locul macabrei descoperiri, pentru a putea găsi indicii privind identitatea victimei, după ce pe hainele găsite la fața locului s-a găsit o denumire în limba română.
Victima este un bărbat în jurul vârstei de 50 de ani, căruia criminalul sau criminalii i-au tăiat capul, brațul drept și mâna stângă cu un obiect ascuțit, cel mai probabil o macetă.
De asemenea, anchetatorii sunt convinși că oribila crimă a avut loc în altă parte, cadavrul fiind transportat în pădurea de pini, unde a fost descoperit de persoane care se plimbau cu animalele în zonă.
Românul ar fi fost ucis în noaptea de joi spre vineri.
O autopsie a cadavrului și prelevarea de probe ADN va fi efectuată săptămâna viitoare.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și