Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Deshumarea Rodicăi Stănoiu, dispusă după articolele din presă. Ar fi avut mai multe vânătăi în zona capului

Ceea ce era doar un zvon a devenit acum o certitudine. Trupul Rodicăi Stănoiu, fost ministru al Justiţiei, a fost deshumat în această dimineaţă, la 12 zile de la moartea sa. Procurorii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă după ce au apărut suspiciuni privind modul în care a murit Rodica Stănoiu. Controversele sunt legate de faptul că apropiaţii fostei senatoare au susţinut că această avea urme de lovituri de corp.

de Denisa Dicu

la 15.12.2025 , 16:26

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul llfov au dispus deshumarea fostului ministru al Justiţiei pentru realizarea necropsiei  deoarece vor să stabilească dacă leziunile pe care le avea aceasta pe corp au fost provocate de lovituri pentru că ştim că anchetatorii s-au sesizat din oficiu după apariţia în spaţiul public a mai multor informaţii, care susţin că Rodica Stănoiu ar fi fost agresată de partenerul ei, un bărbat mai tânâr cu 50 de ani decât aceasta cu care se afla într-o relaţie de concubinaj.

Mai multe vânătăi în zona capului

Suspiciunile au fost întărite de faptul că apropiaţii Rodicăi Stănoiu au declarat la poliţie faptul că aceasta devenise în ultima perioadă destul de retrasă şi, în plus, a fost internată în două spitale din Bucureşti, cu două luni înainte de deces, iar acolo s-ar fi prezentat cu vânătăi în zona capului.

Articolul continuă după reclamă

Tocmai de aceea, procurorii au dispus această deshumare pentru a stabili dacă acele leziuni au fost provocate de lovituri. Cel mai probabil anchetatorii îl vor audia şi pe partenerul ei de viaţă care a fost surprins, la puţin timp după decesul ei la un cabinet notarial cu un dosar stufos în mână. Anchetatorii mai fac cercetări în acest dosar deschis de ucidere din culpă şi pentru infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic. 

Denisa Dicu Like

Pasiune, adrenalină, curiozitate și dorința de a afla poveștile oamenilor. Sunt doar câteva dintre lucrurile care mă îndeamnă să fac jurnalism cu atât de mult drag.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ce alegeţi pentru masa de Crăciun?
Observator » Evenimente » Deshumarea Rodicăi Stănoiu, dispusă după articolele din presă. Ar fi avut mai multe vânătăi în zona capului