Ce este "fabrica fericirii" din Coreea de Sud. Metoda sinistră prin care părinţii disperaţi încearcă să-şi înţeleagă copiii singuratici

Tot mai mulţi părinţi din Coreea de Sud se închid în celule la "Fabrica de fericire". Motivul este simplu: ei încearcă să-şi înţeleagă mai bine copiii singuratici şi izolaţi, scrie BBC.

• Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă

Singurul lucru care leagă fiecare cameră inusculă de la Fabrica de Fericire de lumea exterioară este o gaură de alimentare în uşă. În aceste celule, care nu sunt mai mari decât o cabină de probă dintr-un magazin, nu sunt permise telefoane sau laptopuri, iar locuitorii lor au drept companie doar pereţii goi.

Rezidenţii pot purta uniforme albastre de închisoare, dar nu sunt deţinuţi - ei au venit la centrul din Coreea de Sud pentru o "experienţă de detenţie". Majoritatea oamenilor de aici au un copil care s-a retras complet din societate şi au venit să înveţe singuri cum este să fii izolat de lume.

Tinerii singuratici precum copiii acestor rezidenţi sunt denumiţi hikikomori, un termen inventat în Japonia în anii 1990 pentru a descrie retragerea socială severă în rândul adolescenţilor şi adulţilor tineri.

Anul trecut, un sondaj realizat de Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale din Coreea de Sud în rândul a 15.000 de tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 34 de ani a arătat că peste 5% dintre respondenţi se izolau. Dacă această cifră este reprezentativă pentru întreaga populaţie a Coreei de Sud, aceasta ar însemna că aproximativ 540. 000 de persoane se află în aceeaşi situaţie.

Începând cu luna aprilie, părinţii au participat la un program de educaţie parentală de 13 săptămâni finanţat şi gestionat de organizaţiile neguvernamentale (ONG-uri) Korea Youth Foundation şi Blue Whale Recovery Centre. Scopul programului este de a-i învăţa pe oameni cum să comunice mai bine cu copiii lor.

Ce este "fabrica de fericire"

Programul include trei zile într-o instituţie din Hongcheon-gun, provincia Gangwon, unde participanţii petrec timp într-o cameră care reproduce o celulă de izolare. Speranţa este că izolarea va oferi părinţilor o înţelegere mai profundă a copiilor lor.

Fiul lui Jin Young-hae se izolează în dormitorul său de trei ani. Dar, de când a petrecut ea însăşi o perioadă de izolare, doamna Jin (nume fictiv) înţelege puţin mai bine "închisoarea emoţională" a copilului ei de 24 de ani. "M-am întrebat cu ce am greşit... este dureros să te gândeşti la asta", spune femeia în vârstă de 50 de ani. "Dar pe măsură ce am început să reflectez, am dobândit o anumită claritate", a adăugat ea.

Fiul ei a fost întotdeauna talentat, spune Jin, iar ea şi tatăl lui aveau aşteptări mari de la el. Dar el era adesea bolnav, se lupta să menţină prietenii şi, în cele din urmă, a dezvoltat o tulburare de alimentaţie, ceea ce făcea ca mersul la şcoală să fie dificil. Când fiul ei a început să meargă la universitate, părea să se descurce bine pentru un semestru, dar într-o zi s-a retras complet. Văzându-l încuiat în camera lui, neglijând igiena personală şi mesele, i-a frânt inima.

Dar, deşi anxietatea, dificultăţile în relaţiile cu familia şi prietenii şi dezamăgirea de a nu fi fost acceptat la o universitate de top îl pot afecta pe fiul ei, acesta este reticent în a vorbi cu ea despre ceea ce este cu adevărat în neregulă. Când Jin a venit la Fabrica de Fericire, a citit notiţe scrise de alţi tineri izolaţi. "Citind acele note, mi-am dat seama că se protejează prin tăcere pentru că nimeni nu-l înţelege", spune ea.

Factorii care îi determină pe tineri să se izoleze

Park Han-sil (nume fictiv) a venit aici pentru fiul ei în vârstă de 26 de ani, care a întrerupt orice comunicare cu lumea exterioară în urmă cu şapte ani. După ce a fugit de acasă de câteva ori, acum iese rar din camera lui. Park l-a dus la un consilier şi la medici, dar fiul ei a refuzat să ia medicamentele pentru sănătate mintală care i-au fost prescrise şi a devenit obsedat de jocurile video.

Deşi încă se luptă să ajungă la fiul ei, a început să înţeleagă mai bine sentimentele acestuia prin intermediul programului de izolare. "Mi-am dat seama că este important să accept viaţa copilului meu fără a-l forţa să intre într-un anumit tipar", spune ea.

Cercetările efectuate de Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale din Coreea de Sud sugerează că există o varietate de factori care îi determină pe tineri să se izoleze. Conform sondajului realizat de minister în rândul tinerilor între 19 şi 34 de ani, cele mai frecvente motive sunt: dificultăţi în găsirea unui loc de muncă (24,1%), probleme cu relaţiile interpersonale (23,5%), probleme familiale (12,4%), probleme de sănătate (12,4%).

Coreea de Sud are una dintre cele mai ridicate rate ale sinuciderilor din lume, iar anul trecut, guvernul a prezentat un plan pe cinci ani menit să abordeze această problemă. Miniştrii au anunţat că vor exista controale de sănătate mintală finanţate de stat pentru persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani la fiecare doi ani.

În Japonia, primul val de tineri care s-au izolat, în anii 1990, a dus la apariţia unei populaţii de persoane de vârstă mijlocie dependente de părinţii lor în vârstă. Iar încercarea de a-şi întreţine copiii adulţi doar cu o pensie a făcut ca unele persoane în vârstă să cadă în sărăcie şi depresie.

Profesorul Jeong Go-woon, de la departamentul de sociologie al Universităţii Kyung Hee, spune că aşteptările societăţii coreene ca marile etape ale vieţii să fie atinse la momente fixe amplifică anxietatea tinerilor - în special în vremuri de stagnare economică şi locuri de muncă reduse.

Ideea că realizările unui copil reprezintă un succes al părinţilor contribuie la scufundarea unor familii întregi în mlaştina izolării. Şi mulţi părinţi percep dificultăţile copilului lor ca pe un eşec în educaţie, ceea ce duce la un sentiment de vinovăţie.

"În Coreea, părinţii îşi exprimă adesea dragostea şi sentimentele prin acţiuni şi roluri practice, mai degrabă decât prin expresii verbale", spune profesorul Jeong. "Finanţarea de către părinţi a taxelor de şcolarizare ale copiilor lor prin muncă grea este un exemplu tipic al unei culturi confucianiste care pune accentul pe responsabilitate", a precizat el.

Acest accent cultural pe munca grea poate reflecta creşterea economică rapidă a Coreei de Sud în a doua jumătate a secolului XXI, când a devenit una dintre cele mai mari economii ale lumii. Cu toate acestea, conform bazei de date World Inequality Database, inegalitatea s-a agravat în ultimele trei decenii.

Kim Ok-ran, directorul unui centru de recuperare, spune că părerea conform căreia tinerii care se izolează au o "problemă de familie" înseamnă că mulţi părinţi sfârşesc prin a-i îndepărta şi pe cei din jurul lor. Iar unii se tem atât de mult să nu fie judecaţi încât nici măcar nu pot vorbi cu membrii apropiaţi ai familiei despre situaţia lor. "Ei nu pot scoate problema la iveală, ceea ce duce la izolarea părinţilor înşişi", spune Kim. "Adesea, ei nu mai participă la reuniunile de familie în timpul sărbătorilor", a adăugat ea.

Părinţii care au apelat la ajutorul Fabrica de Fericire aşteaptă în continuare cu nerăbdare ziua în care copiii lor îşi vor putea relua o viaţă normală. Întrebată ce i-ar spune fiului ei dacă ar ieşi din izolare, ochii doamnei Jin se umplu de lacrimi. "Ai trecut prin atât de multe", spune ea, cu vocea tremurândă. "A fost greu, nu-i aşa? Voi fi alături de tine".