Antena LIVE

Curs valutar

Video

Ce vrea de la Europa Friedrich Merz, noul cancelar al Germaniei. Cum au văzut românii din Germania rezultatul alegerilor

Germania a dat emoţii Europei! Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania a obţinut un scor dublu la alegerile parlamentare de ieri, faţă de cel de acum patru ani. Ţara cu cea mai puternică economie de pe continent şi principalul partener comercial al României a adus, însă, la putere conservatorii. Friederich Merz este următorul cancelar, un nume de ţinut minte. Promite că Europa se va putea apăra singură dacă americanii îşi retrag trupele şi nu se sfieşte să îl compare pe Trump cu Putin pentru că susţine extremiştii de dreapta.

De la 24.02.2025, 19:35
WhatsApp
Vezi și:

Nemţii au răsuflat uşuraţi - campania lui Elon Musk şi a vicepremierului american în favoarea dreptei nu i-a dus pe extremişti la putere. Uniunea Creştin Democrată a revenit la conducerea Germaniei după trei ani şi alegeri cu prezenţă 83,5%, cea mai mare de după reunificarea din 1990. La 69 de ani, Friederich Merz va deveni cel mai în vârstă cancelar al Germaniei din 1949 şi până acum. Fostul rival al Angelei Merkel este decis să transforme iar Germania într-o forţă europeană şi mondială. Deşi este un susţinător convins al relaţiilor transatlantice, el a şocat după ce a propus ruperea Europei de Washington.

Viitorul cancelar se anunţă un interlocutor incomod pentru Trump

Avocat de profesie, Merz şi-a dus partidul spre victorie după ce le-a promis nemţilor că va reduce numărul emigranţilor şi va scoate cea mai mare economie a Europei din recesiune. Viitorul cancelar se anunţă un interlocutor incomod pentru Trump. Pledează pentru Europa puternic şi independentă de prezenţa militară americană pe continent. "Este clar că americanii, cel puţin această parte a americanilor din această administraţie, sunt indiferenţi la soarta Europei", a declarat Friedrich Merz, preşedinte CDU. Merz pune sub semnul îndoielii viitorul NATO în forma actuală, vrea să îşi facă Europa propria armată şi a comparat administraţia Trump cu cea a lui Putin.

"Priviţi intervenţia lui Elon Musk în campania electorală din Germania. Este un eveniment unic. Intervenţia de la Washington nu a fost cu nimic mai dramatică şi mai drastică şi, în cele din urmă, mai scandaloasă decât intervenţiile de la Moscova", a declarat Friedrich Merz, preşedinte CDU. Viitorul cancelar are brevet de pilot şi două avioane de mici dimensiuni cu care până acum venea la muncă în fiecare dimineaţă de la Munchen la Berlin. Pentru a guverna, are nevoie de o coaliţie. Uniunea Creştin Democrată şi aliatul bavarez Uniunea Creștin-Socială au obţinut 28,5%. Marea campioană a scrutinului este considerată formaţinea de extrema-dreaptă Alternativa pentru Germania, cu peste 20% din preferinţele electoratului, dublu faţă de scrutinul precedent. Felicitată de premierul ungar, Viktor Orban, şi de Elon Musk, Alice Weidel preşedinta partidului, vrea la guvernare.

Cum au văzut românii din Germania rezultatul alegerilor

"Friederich Merz a decis să îşi păstreze poziţia de a bloca AfD. Considerăm că această blocare este nedemocratică. Nu poţi exclude milioane de alegători de la sine", a declarat Alice Weidel, lider AfD. Pretenţiile extremiştilor lui Alice Weidel vin după o victorie istorică. Pentru extrema dreapta, este cel mai bun rezultat de După Al Doilea Război Mondial, bazat în special pe votul din estul Germaniei. Pentru românii stabiliţi în Germania, rezultatul nu este o surpriză. "Sunt foarte mulţi imigranţi care au venit în ultimii ani în Germania. Integrarea acestor persoane este destul de greu de făcut şi se realizează prin taxele pe care noi le plătim şi atunci nemţii sunt nemulţumiţi", a declarat Marius Manole, român stabilit în Germania. "Au fost câteva atentate înainte de alegeri şi lumea s-a speriat puţin. Probabil au fost influenţaţi de momentele astea de panică, de criză", a declarat Gabriela Mihaluca, româncă stabilită în Germania.

Specialist în relaţii internaţionale, profesorul Valentin Naumescu pune totul pe seama diferenţelor de nivel de trai între Germania de Est şi cea de Vest. "Sunt diferenţe între oraşele bogate din vestul Germaniei şi oraşele din fosta RDG. Şi mai sunt valorile culturale, aş spune. Toate aceste frustrări şi resentimente e clar că au fost întreţinute în ultimii ani pe reţelele sociale", a declarat Valentin Naumescu, profesor de relaţii internaţionale. Rezultatul alegerilor a fost primit cu mare satisfacţie în Europa şi la Washington. Donald Trump a scris că nemţii s-au săturat, ca şi americanii, de agenda fără bun simţ.

Cristi Popovici

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume. ...

germania alegeri germania friedrich merz europa romania nato
Întrebarea zilei
Ai reușit vreodată să rezolvi o problemă cu o comandă greșită pe un site de cumpărături online?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Obiectele pe care să nu le ții niciodată în dormitor. Îți strică somnul și...
Fanatik.ro
Publicat 23.02.2025
Tabel pentru bărbați și femei | Câți bani vei primi la pensie, în funcție...
Gandul
Publicat 23.02.2025
Pericolul din umbră. Soluția care ar garanta că România va fi apărată de...
Adevărul
Publicat 23.02.2025
Elizabeta Samara a câştigat medalia de argint de la Europe Top 16 Cup! Sportiva...
A1
Publicat 23.02.2025
Horoscopul zilei de 24 februarie 2025. Gemenii se gândesc la viitor. Află ce se...
CaTine
Publicat 23.02.2025
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe...
spynews.ro
Publicat 23.02.2025
"Tot aud că a zis JD Vance nu știu ce". Gigi Becali i-a dat o replică scurtă...
GSP
Publicat 22.02.2025
Au dat lovitura la loto cu un bilet cumpărat cu un card furat. Cine rămâne cu...
Click.ro
Publicat 22.02.2025
Cercetătorii români au făcut o descoperire care poate rescrie istoria Europei....
Useit
Publicat 22.02.2025
Cui i-a trimis Andrei Perneș ultimul mesaj înainte să moară. Ce a scris fostul...
Redacţia.ro
Publicat 21.02.2025
Eugen Holban, falsul procuror care încerca să-i stoarcă de bani pe Ioan Niculae...
libertatea.ro
Publicat 23.02.2025
Selena Gomez și Gracie Abrams au lansat videoclipul pentru noul lor single,...
ZU
Publicat 23.02.2025
Pârjoale moldovenești. Una dintre cele mai populare rețete tradiționale
Hello taste
Publicat 20.02.2025
Vârsta la care copiii sunt cei mai dificili: ce spun studiile și cum poți...
Deparinti
Publicat 23.02.2025
Actorii turci la Festivalul Internațional de film de la Berlin. Ce vedete au...
Happy
Publicat 21.02.2025
Cum a surprins-o Fuego pe Irina Loghin de ziua de naștere a artistei! Ce cadou...
BZI
Publicat 20.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este varicocelul, boala care afectează unul din cinci bărbați. Ce simptome...
Medicool
Publicat 23.02.2025