China a prezentat trenul Maglev cu cea mai mare viteză din lume. Parcurge 1000 de kilometri în doar 2,5 ore
China a inaugurat marţi un tren cu levitaţie magnetică, capabil să atingă o viteză maximă de 600km/h, potrivit presei.
De Redactia Observator la 21.07.2021, 10:57Viteza impresionantă a trenului produs în China, în oraşul Qingdao transformă garnitura în cel mai rapid vehicul terestru de pe glob. Folosind forţa electromagnetică, trenul maglev "levitează" deaupra căii ferate, fără a se realiza un contact direct între vagoanele acestuia şi şinele de cale ferată, relatează Reuters.
China foloseşte această tehnologie de aproape două decenii, dar la o scară foarte limitată. Shanghai este singurul oraş care are o linie scurtă de trenuri maglev. Acestea circulă de la unul dintre aeroporturile sale şi până în centrul oraşului.
Deşi nu există încă linii de garnituri maglev între oraşe sau între provinciile din China care ar putea folosi astfel de linii de mare viteză, unele oraşe precum Shanghai şi Chengdu au început să efectueze teste pentru implementarea acestui tip de cale ferată.
Trenul Maglev poate deveni cel mai rapid vehicul terestru din lume
- Un aeroport gigant a fost inaugurat în China. Constructia de 10 miliarde de dolari poate găzdui anual 60 de...
- Trenul viitorului, conceptul de lux al unui designer francez. 14 vagoane din sticlă şi o grădină cu exponate din...
- Noua linie de trenuri de mare viteză din Tibet: pasagerii au nevoie de oxigen suplimentar. 47 de tuneluri şi 121 de...
O cursă de la Beijing la Shanghai, care se desfăşoară pe o distanţă de 1.000 de km, ar dura cu noul tren de mare viteză 2 ore şi jumătate, în comparaţie cu un zbor cu avionul care durează 3 ore sau cu o călătorie cu trenul de mare viteză care durează 5 ore.
Şi alte ţări precum Japonia sau Germania au planuri pentru introducerea unor astfel de reţele de trenuri maglev, însă costurile uriaşe şi incompatibilitatea infrastructurii feroviare actuale rămân principalele obstacole în calea dezvoltării pe termen scurt a acestui proiect.