Cinci străini sunt judecaţi drept mercenari de separatiştii din Donețk. Trei dintre ei riscă să fie executați
Separatiştii susţinuţi de Moscova din estul Ucrainei au început luni să judece trei britanici, un croat şi un suedez acuzaţi că au luptat cu armata ucraineană, ceea ce le-ar putea aduce pedeapsa cu moartea, informează AFP.
De Redactia Observator la 16.08.2022, 11:37„Curtea Supremă” din regiunea separatistă Doneţk a deschis procesul lui John Harding, Andrew Hill, Dylan Healy, din Regatul Unit, precum şi pentru croatul Vjekoslav Prebeg şi suedezul Mathias Gustafsson, a informat presa rusă.
Harding, Prebeg şi Gustafsson, luaţi prizonieri în zona portului ucrainean Mariupol, asediat şi bombardat săptămâni întregi de armata rusă, riscă pedeapsa cu moartea, potrivit unui judecător citat de agenţia de presă TASS.
Potrivit agenţiei Ria-Novosti, aceşti trei bărbaţi care riscă să fie executaţi sunt urmăriţi penal pentru tentativa de „preluare a puterii cu forţa” şi pentru „participarea la un conflict armat ca mercenari”.
Britanicul Andrew Hill este acuzat doar ca mercenar, în timp ce Dylan Healy este urmărit penal pentru „a participat la recrutarea de mercenari” în favoarea Ucrainei, potrivit agenţiei Ria-Novosti.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 174 LIVE TEXT. Zelenski cere lumii să nu ''cedeze şantajului nuclear'', după...
- Ucrainenii spun că peste 100 de mercenari Wagner au fost ucişi în urma atacului cu rachete HIMARS din Popasna: "E...
- Rușii se laudă că ar fi ucis 33 de mercenari români în Ucraina, fără a aduce vreo dovadă
Cei cinci prizonieri au pledat nevinovaţi
Instanţa a indicat că procesul celor cinci acuzaţi nu se va relua până la începutul lunii octombrie, fără a oferi vreo explicaţie asupra motivelor acestei întârzieri. Toţi au pledat nevinovaţi, potrivit presei ruse.
La începutul lunii iunie, doi luptători britanici şi un marocan fuseseră deja condamnaţi la moarte de separatiştii din Doneţk. Au contestat această decizie.
Un moratoriu asupra pedepsei cu moartea este în vigoare în Rusia din 1997, dar nu este cazul în cele două teritorii separatiste din estul Ucrainei.
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat pe 24 februarie armatei sale să invadeze Ucraina, ale cărei forţe au rezistat cu înverşunare de atunci, în cel mai violent conflict din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.