Contribuţia pe care o vor aduce Finlanda şi Suedia apărării NATO. Dotările militare de care dispun cele două ţări nordice
Finlanda va adera la NATO. Este anunţul oficial făcut de preşedintele ţării care spune că l-a sunat şi pe Vladimir Putin pentru a-l anunţa. Oficialii de la Moscova au avertizat în repetate rânduri atât vecinii finlandezi, cât şi Suedia că vor suporta consecinţele unei astfel de decizii. Ar fi o gravă eroare, a subliniat şi Putin.
De Laurenţiu Rădulescu la 15.05.2022, 19:39Cele două ţări, Finlanda şi Suedia, s-au declarat neutre după 1990. Motivul oficial: pentru a nu supăra Kremlinul. Primele semne că lucrurile se schimbă au apărut după anexarea ilegală a Crimeei, în 2014, atunci când Suedia a şi reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cele două ţări sunt extrem de vulnerabile în faţa unei Rusii din ce în ce mai agresive. Pe harta NATO, alianţa se opreşte aici, la Estonia, ţările baltice.
Finlanda are o graniţă de 1.300 de kilometri cu Rusia şi o armată de aproape 19.000 de militari. Deţine însă o flotă importantă de avioane, cumpărată de la americani după 1992, 64 de aeronave militare F18, sisteme de luptă Leopard şi avioane F35. Suedia are o armată de 30 de mii de militari plus 23 de mii de rezervişti şi se bazează în special pe avioane de luptă de tip Grippen. Dacă Suedia va urma exemplul finlandez, atunci NATO va domina Marea Baltică şi cele două ţări ar avea securitatea asigurată prin invocarea articolului 5. Paradoxal, Vladimir Putin, care prin politica dusă s-a opus constant extinderii NATO, se va trezi cu trupe ale Alianţei la aproximativ 100 de kilometri de Sankt Petersburg.