Antena LIVE

Curs valutar

Convorbirea dintre Putin şi Macron, cu 4 zile înaintea izbucnirii războiului, făcută publică. "Voiam să joc hochei, dar acum vorbesc cu tine de la sală"

"Ca să nu-ţi ascund nimic, am vrut să mă duc să joc hochei pe gheaţă (..) Acum vorbesc cu tine de la sală", îi răspunde Vladimir Putin lui Emmanuel Macron, care îi propune o întâlnire la vârf cu Joe Biden, un final suprarealist de conversaţie telefonică, care a avut loc cu patru zile înaintea începerii ofensivei ruse în Ucraina, scrie Agerpres.

De la 25.06.2022, 16:53
WhatsApp
Convorbirea dintre Putin şi Macron, cu 4 zile înaintea izbucnirii războiului, făcută publică. "Voiam să joc hochei, dar acum vorbesc cu tine de la sală" Profimedia Images

Cele nouă minute de conversaţie, pe cât de inedite, pe atât de fascinante, se află în centrul documentarului "Un preşedinte, Europa şi războiul", realizat de Guy Lagache, care prezintă culisele diplomatice de la Elysée din ultimele şase luni şi care va fi difuzat pe postul de televiziune France 2.

Duminică dimineaţa, 20 februarie. Camera se opreşte asupra consilierului diplomatic al preşedintelui francez, Emmanuel Bonne, înconjurat de trei colaboratori, în biroul acestuia din Palatul Elysée.

Preşedintele francez, care se deplasase cu câteva zile înainte la Moscova şi Kiev, a început o mediere de ultimă oră pentru a încerca să evite declanşarea unui război. Cei patru membri ai celulei diplomatice din Palatul Elysée urmăresc de la distanţă conversaţia telefonică dintre cei doi preşedinţi.

Pe acelaşi subiect

Ce au discutat cei doi președinți

Emmanuel Macron pare ferm, ofensiv, categoric, chiar dur. Vladimir Putin nu cedează, devine agasat. "Ascultă-mă", îi spune el. Din spatele câtorva expresii ruseşti de politeţe răzbat ironia şi chiar cinismul.

Preşedintele francez este cel care iniţiază conversaţia, fără ocolişuri: "Aş dori să îmi oferi mai întâi viziunea ta despre situaţie şi dacă se poate destul de direct, aşa cum facem amândoi, să-mi spui care îţi sunt intenţiile".

"Ce as putea să spun? Vezi şi singur ce se întâmplă", îi răspunde Vladimir Putin, referindu-se la acordurile de la Minsk care ar trebui să aducă pacea în estul Ucrainei, unde separatiştii pro-ruşi sunt activi după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014. El îl acuză pe Volodimir Zelenski că a spus că vrea să să doteze cu arme nucleare."Nu, baliverne", comentează Emmanuel Bonne.

"De fapt, dragul nostru coleg, domnul Zelenski, nu face nimic (pentru a le pune în aplicare). Te minte", atacă Putin, potrivit traducerii documentarului.

Macron a încercat să-l convingă pe Putin să accepte o întâlnire cu Biden

Liderul de la Kremlin îl acuză apoi pe omologul său francez că vrea să "revizuiască acordurile" şi cere să fie luate în considerare propunerile de pace ale separatiştilor. Emmanuel Macron protestează: "Nu ştiu unde a învăţat consilierul tău juridic. Eu doar mă uit la texte şi încerc să le aplic!", spune el. Vladimir Putin revine asupra acuzaţiei şi deplânge faptul că separatiştii nu sunt ascultaţi."Nu ne interesează propunerile separatiştilor!", tranşează preşedintele francez, adăugând că acestea nu sunt prevăzute în acord.

Macron se manifestă însă şi ca mediator şi propune o întâlnire a tuturor părţilor. "Voi cere imediat asta de la Zelenski", insistă el."Situaţia pe linia de contact este foarte tensionată. Chiar am făcut apel la calm ieri cu Zelenski. Îi voi spune din nou să-i calmeze pe toţi, să calmeze reţelele de socializare, să calmeze forţele armate ucrainene", promite el. Îl invită apoi pe interlocutorul de la Kremlin să facă acelaşi lucru cu forţele ruse poziţionate la graniţa cu Ucraina."Nu ceda provocărilor de niciun fel în orele şi zilele următoare", mai avertizează el.

Emmanuel Macron ajunge apoi, în cele din urmă, la scopul apelului său, acela de a-l convingă pe Vladimir Putin să accepte o întâlnire cu preşedintele Joe Biden la Geneva pentru a încerca o dezescaladare. Vladimir Putin nu pare încântat de propunere, cu atât mai puţin de stabilirea unei date."Mai presus de orice, trebuie să pregătim această întâlnire în avans", insistă el. Emmanuel Macron ajunge să-i smulgă un "acord de principiu"."Păstrăm legătura în timp real. De îndată ce apare ceva, mă suni", îi transmite pe finalul conversaţiei Emmanuel Macron. "Mulţumesc, domnule preşedinte", conchide Putin în franceză.

"Nu l-am convins, a invadat Ucraina"

La scurt timp, Palatul Elysée anunţa un viitor summit Biden-Putin, care nu va avea loc. Peste patru zile, constatarea realităţii va lăsa un gust amar."Nu l-am convins, a invadat Ucraina", afirmă Emmanuel Macron în fata camerei lui Guy Lagache.

"M-am gândit că putem găsi prin (...) încredere, printr-o discuţie intelectuală, o cale cu Putin", declară Emmanuel Macron pe 16 iunie, în trenul care îl duce la Kiev, unde se va întâlni cu Volodimir Zelenski. După abuzurile comise de armata rusă, în special la Bucea, s-a depăşit un prag "ireversibil" la "nivel moral", spune Macron. "Ulterior, am vorbit cu el mult mai puţin". 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

emmnuel macron franta rusia vladimir putin
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele...
Fanatik.ro
Publicat 25.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin...
Gandul
Publicat 25.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Care este averea lui Călin Georgescu! Ce mașină conduce și în ce bancă își...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Câți bani ar fi plătit Călin Georgescu pe TikTok pentru a fi promovat de...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Prima declarație de la Kremlin despre victoria lui Călin Georgescu în primul...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Taylor Swift a purtat un colier strălucitor cu diamante pentru o cină în New...
ZU
Publicat 25.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Cel mai bun mic dejun pentru copiii care merg la școală. Nutriționiștii...
Deparinti
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cei mai iubiți 7 actori turci în 2024. Care sunt preferații fanelor din...
Happy
Publicat 25.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum să faci maia naturală. Ce tipuri de pâine sunt mai sănătoase
Medicool
Publicat 25.11.2024