Criza catalană, nici pe departe de a se încheia! Fostul lider, Puigdemont a depus PLÂNGERE la CEDO, împotriva Madridului
Carles Puigdemont și președinta parlamentului Cataloniei Carme Forcadell au depus o plângere împotriva Madridului, la CEDO.
De Redactia Observator la 10.11.2017, 16:24- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Fostul premier catalan, Carles Puigdemont și președinta parlamentului Cataloniei Carme Forcadell au depus o plângere împotriva Madridului la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), relatează vineri AFP, citat de Agerpres
"Curtea confirmă că au fost depuse patru plângeri" din partea unor reprezentanți catalani, a declarat un purtător de cuvânt al CEDO, confirmând informații publicate de agenția de știri spaniolă EFE.
CEDO a confirmat că una din aceste cereri, primită pe 18 octombrie, a venit din partea președintei parlamentului catalan. Unul dintre semnatarii acestei plângeri este Carles Puigdemont.
În acest caz, "Forcadell i Lluiss și alții împotriva Spaniei", "Carme Forcadell și alți 76 de reclamanți, în acest caz deputați ai Parlamentului Cataloniei, se plâng de interzicerea de către Curtea Constituțională spaniolă a unei reuniuni în plen privind declararea independenței", a afirmat purtătorul de cuvânt al CEDO.
CEDO a primit de asemenea o cerere din partea unui cetățean spaniol care, pentru aceleași fapte, se plânge că reprezentanții catalani nu s-au putut reuni. Reclamantul se numește Domingo Garcia-Mila.
Opt membri ai guvernului separatist condus de Carles Puigdemont, destituit de Madrid, au fost deja inculpați și arestați preventiv joi. Puigdemont și patru dintre miniștrii săi au fugit în Belgia, iar pe numele lor există un mandat de arestare spaniol.
Două alte solicitări provin din partea unor cetățeni spanioli care "se plâng că în Catalonia constituirea unui comitet electoral, conceput și pregătit în vederea referendumului catalan, a fost suspendată de Consiliul constituțional spaniol și că membrii acestui comitet au fost condamnați la amenzi de 6.000 de euro", a explicat Curtea. Cele două solicitări au fost primite de CEDO pe 22 septembrie.
Sursă: Agerpres