David Jolicoeur, membru al grupului hip-hop De La Soul, a murit la 54 de ani. Mesajele emoţionante postate de artişti
David Jolicoeur, membru al cunoscutei formaţii de hip-hop De La Soul, cunoscut şi sub numele de scenă Trugoy the Dove, a murit la vârsta de 54 de ani, a anunţat duminică presa americană. Vestea morţii muzicianului a provocat o undă de şoc în întreaga industrie, iar artişti precum Snoop Dogg, Pharrell Williams şi Busta Rhymes au postat mesaje emoţionante pe reţelele de socializare, potrivit AFP, citat de Agerpres.
De Redactia Observator la 13.02.2023, 11:03Revista de specialitate AllHipHop a publicat iniţial ştirea, confirmată ulterior de Rolling Stone şi de Pitchfork. Motivul decesului este încă necunoscut.
În ultimii ani, Trugoy a vorbit în public despre insuficienţa cardiacă de care suferea şi a mărturisit că aceasta l-a împiedicat să plece în turneu alături de ceilalţi membri ai trio-ului, Posdnuos şi Maseo. Grupul de hip-hop, precursor al genului, s-a format în 1988 la Amityville, pe insula Long Island.
Vestea morţii a provocat o undă de şoc în întreaga industrie
Membrii grupului sunt cunoscuţi pentru "sampling"-ul lor eclectic, pentru folosirea jocurilor de cuvinte şi pentru influenţa pe scena hip-hop-ului alternativ, în special pentru stilul rap jazz.
- Snoop Dogg, favoritul utilizatorilor Twitter pentru preluarea companiei. Rapperul s-a autopropus să îi ia locul lui...
- Super Bowl 2022. Show istoric, după pandemie. Fanii l-au catalogat drept un adevărat triumf pentru mileniali
- Spectacol şi controverse la Super Bowl. Los Angeles Rams a câştigat finala
Trioul, provenit de pe scena rap de pe Coasta de Est a Statelor Unite, a cultivat o imagine pozitivă şi veselă, în contrast cu stilul gangsta rap din cealaltă parte a ţării, de pe Coasta de Vest. Vestea morţii muzicianului a provocat o undă de şoc în întreaga industrie, printre cei care au reacţionat pe reţelele de socializare numărându-se vedete ca Busta Rhymes, Snoop Dogg şi Pharrell Williams.