De la prieten, la duşman. Elon Musk i-a înfuriat pe ucraineni după ce a declarat că Rusia trebuie să păstreze Crimeea, iar anexările să fie supravegheate de ONU
Miliardarul american Elon Musk a provocat luni furia publică a oficialilor de rang înalt ai Ucrainei, după ce a postat pe Twitter ceea ce el a afirmat că este cel mai probabil rezultat al invaziei brutale a Rusiei în Ucraina, transmite CNBC, citat de news.ro.
De Redactia Observator la 04.10.2022, 07:19”F-off este răspunsul meu foarte diplomatic pentru tine. Singurul rezultat este că acum niciun ucrainean nu-ţi va cumpăra vreodată prostiile de tesla. Deci mult noroc pentru tine”, a scris ambasadorul Ucrainei în Germania, Andrij Melnyk, ca răspuns la tweet-ul lui Musk.
Directorul general al producătoruluji de automobile electrice Tesla a postat un sondaj pe Twitter care evaluează sprijinul pentru ceea ce a susţinut că este un rezultat probabil al conflictului de şapte luni.
- 1. Ca teritoriul ucrainean al Crimeei, pe care Rusia l-a anexat cu forţa în 2014, să fie cedat definitiv Rusiei şi să fie garantată o aprovizionare permanentă cu apă.
- 2. Ca cele patru regiuni din estul Ucrainei unde Rusia a organizat luna trecută referendumuri false, înainte de a anexarea ilegală a teritoriilor, să fie supuse unor noi referendumuri, de data aceasta organizate de Naţiunile Unite.
- 3. Că Ucraina ar trebui să fie forţată să rămână ”neutră”, îndeplinind obiectivul pe termen lung al Kremlinului de a interzice Ucrainei să adere la alianţa defensivă NATO.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 223. Isterie pe internet, după un sondaj al lui Elon Musk despre cum ar trebui să se...
- Elon Musk a prezentat două prototipuri ale robotului umanoid Optimus. Tesla speră să-l poată produce în...
- Tesla își extinde fabrica din Shanghai. Experții estimează o cerere de record de mașini pe piața chinezească
Preşedintele ucrainean Volodimr Zelenski a răspuns printr-un sondaj propriu pe Twitter. ”Ce Elon Musk îţi place mai mult? ”Cel care sprijină Ucraina” sau Cel care sprijină Rusia”., a întrebat Zelenski. Răspunsurile incisive din partea Ucrainei au fost cu atât mai notabile cu cât Musk şi-a câştigat statutul de cvasi-erou popular în Ucraina de la începutul conflictului.
Sistemul de comunicaţii prin satelit Starlink al lui Musk le-a permis ucrainenilor şi armatei ucrainene să ocolească întreruperile internetului care au afectat ţara. Cu toate acestea, remarcile lui Musk nu sunt în totalitate în afara caracterului pentru iconoclastul politic şi cel mai bogat om din lume.
În timp ce interesele de afaceri ale Tesla s-au aliniat în mod tradiţional cu stânga politică americană, Musk însuşi a cultivat în ultimul timp o relaţie antagonistă cu mari personalităţi politice democrate, inclusiv cu preşedintele Joe Biden, a cărui administraţie a susţinut Ucraina prin pachete de arme şi sancţiuni împotriva Moscovei.