Update Război Rusia - Ucraina, ziua 223. Rușii s-au retras masiv din nordul Hersonului. Frontul de Sud riscă să intre în colaps, ministerul Apărării rus a recunoscut pierderile
Război Rusia - Ucraina, ziua 223. După succesul ofensivei din regiunea Harkov, armata ucraineană a străpuns liniile de apărare ruseşti şi în sud, spre Herson, după cum recunosc chiar comandanţii inamici. În ultimele ore militarii ucraineni au avansat kilometri întregi pe malul drept al Niprului, acolo unde frontul rusesc pare a fi aproape de colaps. Informațiile nu sunt confirmate de armata ucraineană, care păstrează tăcerea cu privire la operațiunile în curs de derulare pentru a nu le periclita. Între timp, la Moscova continuă spectacolul procedurilor juridice de anexare a celor patru regiuni ucrainene, dar forţele ruse nu mai controlează integral niciuna din ele. În timp ce armata ucraineană pare să fi preluat ferm iniţiativa strategică, Elon Musk a găsit că este momentul să propună, pe Twitter, propriul său plan de pace. În opinia sa, conducerea de la Kiev ar trebui să cedeze Crimeea şi să accepte noi referendumuri în regiunile ocupate.
- Război Rusia - Ucraina, desfăşurarea evenimentelor pe zile. Ziua 1-50, aici
- Război Rusia - Ucraina, desfăşurarea evenimentelor pe zile. Ziua 51 - 110, aici
- Război Rusia - Ucraina, desfăşurarea evenimentelor pe zile. Ziua 111 - 190, aici
- Război Rusia - Ucraina, desfăşurarea evenimentelor pe zile. Ziua 191 - prezent, aici
UPDATE 22:05 Ucraina va primi un ajutor suplimentar de 625 de milioane de dolari din partea SUA
Preşedintele SUA Joe Biden a anunţat marţi, într-o convorbire cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, un nou transport american de echipamente militare, în valoare totală de 625 de milioane de dolari, potrivit unui comunicat al Casei Albe, notează Agerpres.
Acest transport va include în special noi sisteme Himar pentru armata ucraineană. Aceste sisteme de lansatoare de rachete extrem de precise şi puternice au jucat un rol important în recentele progrese înregistrate de forţele ucrainene.
- Armata rusă pierde bătălie după bătălie pe front, iar înfrângerile nu mai pot fi ascunse. Pe ce fronturi a...
- Război Rusia - Ucraina, ziua 222. Ucrainenii au spart liniile ruseşti pe Frontul de Sud, au avansat cu 40 de km. Pe...
- Kadîrov îşi trimite fiii la război, în Ucraina. "E timpul să arate ce pot într-o luptă adevărată". Cel mai...
UPDATE 20:47. Ministerul rus al Apărării recunoște pierderile teritoriale din zona Herson
O hartă folosită de Ministerul rus al Apărării, marţi, într-o conferinţă de presă a confirmat pierderi semnificative ale Rusiei în regiunea Herson din Ucraina, în comparaţie cu o hartă a aceleiaşi regiuni folosită în timpul conferinţei de luni, relatează CNN.
Harta confirmă anunţurile oficialilor ucraineni şi pro-ruşi, precum şi ale analiştilor militari pro-ruşi, cu privire la progrese semnificative ale trupelor ucrainene către oraşul ocupat Herson, situat pe malul vestic al fluviului Nipru.
General-locotenentul Igor Konaşenkov, care a vorbit în timp ce harta era afişată pe ecran, nu a menţionat pierderile, transmite news.ro.
Cu toate acestea, Konaşenkov a spus că armata rusă a distrus blindatele forţelor ucrainene şi a ucis forţele Kievului în zona mai multor oraşe care în prezent se află sub controlul Ucrainei. Aşadar, acestea reprezintă o recunoaştere tacită a avansului Ucrainei.
UPDATE 19:50. Directorul CIA: "Un Putin încolţit poate fi destul de periculos şi nesăbuit"
Preşedintele rus Vladimir Putin poate deveni ''destul periculos şi nesăbuit'' dacă se va simţi încolţit în urma evoluţiei nefavorabile pentru el a războiului din Ucraina, a declarat directorul CIA, Bill Burns, într-un interviu acordat postului CBS, citat marţi de CNN.
''Putin are de ce să fie îngrijorat, nu doar pentru ce se întâmplă pe câmpul de luptă în Ucraina, ci şi pentru ce se întâmplă la el acasă (în Rusia) şi pe plan internaţional'', a remarcat Burns. Directorul CIA a observat în special faptul că, în pofida promisiunii făcute de China în februarie pentru ''o prietenie fără limite'', Beijingul a refuzat să ofere Moscovei sprijinul militar cerut de Putin şi în plus China şi-a ''controlat entuziasmul faţă de modul în care Rusia duce războiul'' în Ucraina.
Provocările tot mai mari cu care se confruntă Rusia i-au lăsat lui Putin puţine opţiuni, făcându-l potenţial mai periculos, a atenţionat Bill Burns. ''Un Putin încolţit, un Putin care se simte pus cu spatele la zid, poate fi destul de periculos şi nesăbuit'', a concluzionat directorul CIA, potrivit Agerpres.
Avertismentul său vine în timp ce trupele ucrainene continuă să câştige teren în contraofensiva lansată contra celor ruse în teritoriile ocupate de acestea din urmă în estul şi sudul Ucrainei.
UPDATE 18:50. Situație gravă în Kremmina, după căderea Lîmanului, și critică în zona Herson - blogger rus
Și bloggerul rus Poddubny confirmă situația dificilă a armatei, pe Frontul de Sud și Frontul de Est din Ucraina. Acesta a scris pe Telegram că în zona Svatove/Kreminna situația este gravă, iar în Herson e critică.
UPDATE 17:00. Ucrainenii forțează pe Frontul de Sud și avansează pe partea vestică a Niprului
Bloggerul militar rus Rybar confirmă azi o retragere masivă a ruşilor pe Frontul de Sud în Herson. Într-o actualizare a situației de pe linia de front publicată pentru marți, ora 15.00, Rybar susține că forțele ruse s-au retras din mai multe localități: Brod, Bolshaya, Malaya Aleksandrovka, Staroselye, Trifonovka, Novaya Kamenka, Olgino și Arkhangelskoe.
”În nord-estul regiunii Herson, Forțele Armate ale Federației Ruse s-au regrupat. După ce Forțele Armate ale Ucrainei au spart apărarea în sectorul Berislav și din cauza riscului ca grupul rusesc din satele Dudchany (Dudceanî) și Davydov Broda să fie încercuit a fost luată o decizie de retragere a contingentului Forțelor Armate ale Federației Ruse pe o nouă linie de apărare”, scrie Rybar, care presupune că forțele ruse s-au retras pe axa Kostromka - Borozenskoye - Mylovoe. El atrage atenția că, în lipsa unor întăriri, vor urma noi ofensive ale ucrainenilor.
Hărțile bloggerilor militari ruși susțin că forțele ruse s-au retras în zona Mylovoe, la 15 km sud-vest de Dudchany, care a fost capturată luni seară, relatează Kyle Glen expert la Centrul pentru Reziliență Informațională. Acesta mai scrie pe Twitter că ucrainenii au publicat în ultimele ore imagini în care forțele lor armate apar în 4 sate noi: Novopetrivka, Starosillya, Novomykolaivka, Davydiv Brid.
Informațiile privind retragerea au fost preluate și de Kyle Glen, expert la Centrul pentru Reziliență Informațională, care susține că rușii sunt într-o situație dificilă pe Frontul de Sud. ”Cea mai recentă hartă a lui Rybar arată cât de gravă este situația în nordul Hersonului pentru Rusia. Aceste hărți sunt la o distanță de 4 ore”, comentează Kyle Glen.
UPDATE 16:10. Vestul nu vede activități neobișnuite legate de arsenalul nuclear al Rusiei
Nu au fost observate indicii ale vreunei activităţi neobişnuite legate de arsenalul nuclear al Rusiei, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a formulat cu două săptămâni în urmă astfel de ameninţări, a declarat marţi un oficial occidental citat de Reuters.
''Nu am observat indicii sau activităţi care ne-ar face să credem că sunt în afara celor obişnuite. Nu am observat vreo activitate care să fie dincolo de ceea ce este uzual pentru tipul de activităţi care sunt conduse de aceste elemente ale forţelor strategice ale Rusiei'', a precizat oficialul, care s-a exprimat cu condiţia anonimatului.
Într-un discurs în care a anunţat cu două săptămâni în urmă mobilizarea a 300.000 de rezervişti pentru consolidarea trupelor care luptă împotriva Ucrainei, preşedintele Putin a făcut aluzie la armele nucleare, fără a le menţiona explicit.
''Vom folosi cu siguranţă toate mijloacele la dispoziţia noastră pentru a proteja Rusia şi poporul nostru'', a subliniat Putin, avertizând că ceea ce a spus ''nu este o cacealma'' şi estimând că ''scopul Occidentului este să slăbească, să divizeze şi să distrugă Rusia''.
Întrebat marţi despre relatările din presă conform cărora Rusia s-ar pregăti să demonstreze că este pregătită să folosească arme nucleare în conflictul său cu Ucraina, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin, Dmitri Peskov, a răspuns că preşedinţia rusă nu doreşte să ia parte la retorica nucleară răspândită de puterile occidentale şi de organizaţiile mass-media, transmite Agerpres.
UPDATE 15:50. Serghei Șoigu anunță că Rusia a recrutat peste 200.000 de soldați de la decretarea mobilizării
Serghei Șoigu, ministrul Apărării din Federația Rusă a anunțat că peste 200.000 de soldați au fost recrutați de la anunțarea mobilizării parțiale anunțate de către Vladimir Putin în urmă cu două săptămâni. Ministrul a anunțat și planurile Moscovei de a readuce în serviciul activ 300.000 de cadre militare pentru a susține operațiunile din Ucraina, notează Reuters.
UPDATE 14:20 - Lavrov afirmă că "majoritatea zdrobitoare" a ţărilor dau dreptate Rusiei, dar nu îndrăznesc să spună
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a susţinut marţi că "majoritatea zdrobitoare" a ţărilor dau dreptate Rusiei pentru că a recunoscut rezultatele pseudo-referendumurilor din patru teritorii ucrainene parţial ocupate şi ulterior le-a anexat, dar nu îndrăznesc să o spună, transmite EFE, care comentează că, prin aceste declaraţii, şeful diplomaţiei ruse ignoră condamnarea cvasitotală exprimată de comunitatea internaţională, scrie Agerpres.
"O majoritate zdrobitoare de ţări - şi vă garantez acest lucru - înţelege perfect că avem dreptate", a declarat Lavrov în plenul Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), unde a prezentat documentele de anexare a regiunilor ucrainene Lugansk, Doneţk, Zaporojie şi Herson, în ciuda faptului că practic întreaga comunitate internaţională, inclusiv parteneri tradiţionali ai Rusiei, precum China, India, Kazahstan, Azerbaidjan, Turcia şi Serbia, nu vor recunoaşte anexarea.
"Nu toată lumea are curaj şi nici forţă să vorbească obiectiv şi direct despre aceasta", a afirmat Lavrov, care s-a declarat "convins că adevărul va învinge". ''Desigur, ar fi mai adecvat ca toate ţările lumii să recunoască noua realitate, care a fost inevitabilă'', a adăugat el.
Lavrov a susţinut din nou teza conform căreia "un mare număr de instrumente juridice, inclusiv referiri la Carta ONU, consacră principiile egalităţii şi autodeterminării popoarelor" şi a susţinut că adminstraţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, dar şi cea a predecesorului acestui, Petro Poroşenko, "nu au respectat aceste criterii".
"Acum se aplică un scenariu dictat chiar de viaţa însăşi, care se bazează pe voinţa liberă a persoanelor", a afirmat el.
UPDATE 13:40 - Preşedintele Zelenski semnează un decret care exclude orice negociere cu Vladimir Putin
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a semnat un decret care exclude orice fel de negocieri cu omologul rus, Vladimir Putin, scrie The Guardian.
Decretul vine ca susţinere a declaraţiilor făcute de Volodimir Zelenski, vineri, după ce președintele rus a proclamat că patru regiuni ocupate ale Ucrainei fac parte din Rusia.
"Putin nu știe ce demnitate și onestitate are. Prin urmare, suntem pregătiți pentru un dialog cu Rusia, dar cu un alt președinte al Rusiei", a spus Zelenski vineri.
Prima clauză a decretului, care a fost pregătită de Consiliul Național de Securitate și Apărare al Ucrainei la 30 septembrie, prevede că „Ucraina a decis să susţină imposibilitatea de a avea negocieri cu președintele Rusiei, Vladimir Putin”.
UPDATE 13:30 - Ucraina estimează că ”peste 50.000 de civili probabil au fost ucişi” în război, dar nu poate confirma oficial decât 7.497 de morţi
Procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin, estimează că ”50.000 de civili probabil au fost ucişi” în Ucraina de la începutul războiului rus, relatează BFMTV, potrivit news.ro.
”În acest stadiu, putem dovedi că cel puţin 7.497 de civili, inclusiv 416 copii, au fost ucişi”, a declarat el postului francez. ”Înţelegem că, având în vedere că un număr mare de teritorii ucrainene care nu se află sub controlul nostru, de exemplu Mariupolul, vorbim de zeci de mii de victime”, a adăugat el.
Andrii Kostin a mai anunţat că, de la începutul invaziei ruse, la 24 februarie, autorităţile ucrainene au ”înregistrat peste 36.000 de crime de război”.
Multe dintre aceste crime au fost documentate, inclusiv masacrul de la Bucea sau din satul Zaliznîcine. ”Acest lucru arată acelaşi tip de comportament al agrsorului pe care l-am văzut de la eliberarea regiunii Kiev, când lumea întreagă a descoperit crimele agresorului rus”, a declarat el.
Procurorul general ucrainean subliniză că poziţia Kievului este clară. ”orice crimă de război comisă de către Rusia pe teritoriul Ucrainei trebuie să fie stabilită, iar orice vinovat pedepsit. Majoritatea acestor crime au legătură cu crime în masă, torturi, violuri şi tratamente inumane la care sunt supuţi cetăţenii noştri”, denunţă el.
UPDATE 13:20 - Un tren care transporta vehicule militare în Rusia a atras atenţia analiştilor
Un blogger militar rus, Rybar, a postat pe Telegram pe 2 octombrie imagini cu un tren care transporta vehicule militare si echipament militar avansat undeva în centrul Rusiei."La prima vedere, nu are nimic special. Dar, la o examinare mai atentă, puteți vedea KamAZ-43269... Sunt echipate cu un tun 2A42 de 30 mm, o mitralieră PKT și un lansator de grenade automat AG-30. Este curios că știrile despre producția în serie a unei mașini blindate în această versiune au apărut în luna mai. Au trecut 5 luni, iar primele mostre sunt deja trimise în prima linie" este mesajul postat de Rybar.
Astfel de echipamente militare mai avansate, precum transportoarele blindate de personal BPM-97, aparțin Direcției Principale a 12-a a Ministerului Apărării Rusiei o ramură militară rusă care controlează rachetele nucleare și reprezintă o parte cheie a programului nuclear al lui Putin, scrie Daily Mail.
Analistul militar Konrad Musyka susţine că desfășurarea unor astfel de unități ar putea semnala o viitoare escaladare a conflictului sau ar face parte dintr-un exercițiu nuclear la scară largă.
UPDATE 12:40 - Rusia nu mai controlează în totalitate niciuna dintre cele patru regiuni anexate ilegal
Federația Rusă nu mai controlează în totalitate niciuna dintre cele patru regiuni anexate ilegal, săptămâna trecută, în Ucraina, scrie The Guardian. Armata ucraineană a avansat zeci de kilometri în Herson, în sudul țării.
Luni, armata rusă a recunoscut că forțele Kievului au intrat în regiunea Herson. Soldații ruși au recunoscut că armata ucraineană și „unitățile sale superioare de tancuri” au reușit să înconjoare satele Zoltaya Balka și Alexsandrovka.
UPDATE 12:20 - ”Du-te naibii, Elon Musk!”. Explozie de furie în Ucraina la planul de pace propus de cel mai bogat om din lume. Ce a votat internetul
Elon Musk a publicat luni pe Twitter un plan de pace pentru a pune capăt războiului declanşat de Rusia în Ucraina. Miliardarul le-a cerut utilizatorilor de Twitter să voteze, dar planul său a atras furia ucrainenilor, inclusiv a președintelui Volodimir Zelenski, care a răspuns cu un alt sondaj ironic. Cel mai acid a fost ambasadorul Ucrainei în Germania, Andriy Melnyk, care i-a spus miliardarului ”să se ducă la naiba”.
UPDATE 11:20 - Consiliul Federaţiei din Rusia a ratificat anexarea a patru regiuni ucrainene
Consiliul Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus, a aprobat marţi încorporarea a patru regiuni ucrainene în Federaţia Rusă, ceea ce înseamnă că Moscova este pe cale să încheie anexarea formală a teritoriilor capturate în cele şapte luni de conflict, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Într-o şedinţă desfăşurată marţi, Consiliul Federaţiei a votat în unanimitate ratificarea legislaţiei de anexare a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, în urma votului similar care a avut loc luni în Duma de Stat, camera parlamentară inferioară.
Documentele vor ajunge acum din nou la Kremlin pentru semnătura finală a preşedintelui Vladimir Putin care va încheia procesul de anexare formală a celor patru regiuni, ce reprezintă în jur de 18% din teritoriul recunoscut internaţional al Ucrainei.
Rusia a declarat anexările după ce a organizat ceea a a numit referendumuri în zonele ocupate în Ucraina.
Guvernele occidentale şi Kievul au declarat că scrutinele au încălcat dreptul internaţional, au fost coercitive şi neprezentative.
UPDATE 10:40 - NATO ar elimina toate forţele ruse din Ucraina, dacă Rusia ar folosi arma nucleară, avertizează fostul director al CIA David Petraeus
Fostul director al CIA, David Petraeus, un fost general cu patru stele, dă asigurări că, în cazul în care Rusia ar folosi bomba nucleară în Ucraina, NATO ar elimina forţele ruse aflate în această ţară, scrie news.ro.
Întrebat ce-ar face Statele Unite dacă Rusia ar folosi arma nucleară în Ucraina, David Petraeus a răspuns, în acest interviu acordat postului ABC News, că ”am răspunde printr-un efort al NATO care ar elimina toate forţele convenţionale ruse pe care le-am putea vedea” pe câmpul de luptă ucrainean şi în Crimeea anexată.
Acest avertisment este lansat de către un pensionar ilustru şi nu de către un oficial american.
”Toate navele de la Marea Neagră” ar fi, de asemenea distruse, a declarat el în acest interviu, duminică, la postul ABC News..
UPDATE 10:00 - UK spune că va fi alături de Ucraina până "la victorie"
Marea Britanie are rezistenţa necesară pentru a fi alături de Ucraina "până la victorie", promite ministrul său de externe, James Cleverly, într-un discurs pe care urmează să îl susţină marţi în faţa conferinţei anuale a Partidului Conservator, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Cleverly ar urma de asemenea să reafirme sprijinul de neclintit al Londrei pentru eforturile Ucrainei de a respinge forţele ruse şi de a nu recunoaşte niciodată anexarea de teritorii ucrainene de către Rusia, conform unor extrase din discurs.
"Nu suntem comentatori. Suntem actori pe teren, facem diferenţa apărându-ne valorile", afirmă ministrul.
Marea Britanie a furnizat un ajutor militar important Ucrainei de la începutul invaziei ruse la 24 februarie.
"Credem în libertate, în statul de drept. Credem că un agresor nu poate să îşi invadeze vecinul cu impunitate", subliniază şeful diplomaţiei britanice.
"Din acest motiv, suntem alături de ucrainenii curajoşi care îşi apără patria. Marea Britanie are rezistenţa strategică necesară pentru a-i ajuta să obţină victoria", adaugă el.
"Îi vom susţine până când suveranitatea lor va fi restaurată. Nu vom recunoaşte niciodată anexarea (regiunilor) Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie", promite de asemenea Cleverly.
UPDATE 08:30 - Trupele ucrainene au străpuns pozițiile rusești de pe râul Nipru
Trupele ucrainene au străpuns pozițiile rusești de pe râul Nipru, la nord-est de Herson, oraș strategic deținut de Rusia în sudul Ucrainei, scrie BBC, potrivit Mediafax. Avansul a fost raportat de armata rusă și de oficialii instalați de Rusia în regiune. Există un puternic foc defensiv rusesc, spun aceștia.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că "există noi așezări eliberate în mai multe regiuni". În est, forțele ucrainene au pătruns în regiunea Luhansk, aflată sub control rusesc.
Președintele Zelensky a declarat că "luptele aprige continuă în multe zone", în discursul său de seară către națiune, dar nu a dat detalii. Sâmbătă, forțele ucrainene au recucerit Lyman din est, aflat în apropierea graniței regionale Luhansk. Armata rusă transformase Lyman într-o bază logistică.
Rapoartele sugerează că ucrainenii se îndreaptă spre orașele Kremenna și Svatove din Luhansk, aflate sub control rusesc.
În sud, Vladimir Saldo, liderul instalat de ruși în Herson, a declarat că forțele ucrainene au pătruns în apropiere de Dudchany, un oraș pe Nipru la aproximativ 30 km sud de linia frontului anterior. "Există așezări care sunt ocupate de forțele ucrainene", a declarat Saldo. Unele rapoarte rusești spun că ucrainenii au cucerit Dudchany.
Un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov, a declarat că tancurile ucrainene "superioare numeric" au creat o breșă la sud de Zolota Balka, un sat care a marcat linia frontului anterior pe Nipru. El a afirmat că rușii au ucis aproximativ 130 de soldați ucraineni în aceste lupte.
Potrivit lui Saldo, două batalioane ucrainene au încercat să ajungă la centrala hidroelectrică Kakhovka, la aproximativ 70 km la est de Herson. Centrala electrică se află în orașul-port Nova Kakhovka.
Avansul ucrainean vizează liniile de aprovizionare pentru circa 25.000 de soldați ruși aflați pe malul vestic al Niprului.
Din partea de nord-vest a frontului din Herson, artileria ucraineană a avariat puternic podul Antonivsky, o legătură vitală pentru forțele rusești din oraș.
Herson și Luhansk se numără printre cele patru regiuni pe care președintele rus Vladimir Putin le-a declarat ca făcând parte din Rusia, în urma unor așa-zise referendumuri denunțate ca fiind frauduloase de Kiev și aliații occidentali. Rusia nu controlează în totalitate niciuna dintre cele patru regiuni.
UPDATE 07:10 - Ucrainenii forţează străpungerea liniei defensive a ruşilor în sud şi avansează în est
Forţele ucrainene au străpuns linia defensivă a Rusiei în sudul ţării, în acelaşi timp extinzându-şi ofensiva rapidă în est, recucerind noi teritorii în zonele anexate de Moscova şi ameninţând liniile de aprovizionare pentru trupele ruseşti, potrivit Reuters, scrie news.ro.
În cea mai mare breşă din sud de la începutul războiului, forţele ucrainene au recucerit, luni, mai multe sate, în avansul lor de-a lungul strategicului fluviu Nipru, au declarat oficiali ucraineni şi un conducător instalat de ruşi în zonă.
Breşa din sud reflectă avansul recent al ucrainenilor în est, chiar în timp ce Moscova a încercat să ridice miza, anexând teritorii, ordonând mobilizarea şi ameninţând cu riposta nucleară.
Acum, Ucraina a înregistrat avansuri semnificative în două din cele patru regiuni ocupate de ruşi pe care Moscova le-a anexat săptămâna trecută după aşa-zisele referendumuri – scrutinuri denunţate de Kiev şi de guvernele occidentale ca ilegale şi coercitive.
Ca un semn că Ucraina ia avânt pe frontul estic, reporterii Reuters au văzut coloane de vehicule militare ucrainene îndreptându-se, luni, pentru a întâri nodul feroviar Lîman, recucerit în weekend, şi post de pregătire pentru a face presiuni în regiunea Donbas.
Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat că armata ucraineană a recucerit oraşe în mai multe zone, fără a oferi detalii.
”Noi aşezări au fost eliberate în mai multe regiuni. Lupte grele sunt în desfăşurare pe mai multe sectoare ale frontului”, a spus Zelenski, într-un mesaj video.
Serghei Gaidai, guvernatorul din Lugansk – una dintre cele două regiuni care alcătuiesc Donbas – a spus că forţele ruse au preluat controlul asupra unui spital de psihiatrie din oraşul Svatovo, o ţintă pe ruta de a recaptura oraşele Lîsîceansk şi Severodoneţk.
”Există o reţea de încăperi subterane în clădire şi ei au luat poziţii defensive”, a declarat el pentru o televiziune ucraineană. ”Poate fi o tactică de înţeles, dar nu îi va salva”, a spus el.
În sud, trupele ucrainene au recucerit oraşul Dudceanî, pe malul vestic al fluviului Nipru, care împarte ţara, a declarat televiziunii de stat din Rusia Vladimir Saldi, conducătorul instalat de ruşi în părţile ocupate ale provinciei ucrainene Herson.
”Sunt localităţi care sunt ocupate de forţele ucrainene”, a spus Saldi.
Dudceanî se află la circa 30 de kilometri de locul unde era linia frontului înainte de breşa de luni, indicând cel mai rapid avans de până acum în războiul din sud. Forţele ruse de acolo au stat în poziţii fortificate de-a lungul unei linii a frontului mai mult statice, din primele săptămâni ale invaziei.
Kievul nu a oferit încă un raport complet al noilor evenimente, dar armata ucraieană şi oficialii regionali au dat câteva detalii.
Soldaţi din Brigada de Asalt Montan 128 a Ucrainei au ridicat steagul ţării, albastru-galben, în Mîroliubivka, un sat aflat între fosta linie a frontului şi Nipru, potrivit unui material video publicat de Ministerul Apărării.
Serghei Khlan, un membru al consiliului regional din Herson, a enumerat patru alte sate recucerite sau unde trupele ucrainene au fost fotografiate.
”Asta înseamnă că forţele noastre armate se mişcă puternic de-a lungul malurilor fluviului Nipru, înspre Berîslav”, a spus el.
Reuters nu a putut verifica în mod independent aceste evenimente.
Avansul din sud ţinteşte liniile de aprovizionare pentru aproximativ 25.000 de trupe ruseşti aflate pe malul vestic al fluviului Nipru. Ucraina a distrus deja principalele poduri peste fluviu, forţând trupele ruseşti să folosească traversări improvizate.
Un avans substanţia în josul fluviului ar putea să le izolele complet.
”Faptul că am spart frontul înseamnă că… armata rusă şi-a pierdut deja abilitatea de a ataca şi azi şi mâine şi-ar putea pierde şi abilitatea de a se apăra”, a afirmat Oleg Zhdanov, un analist militar de la Kiev.
Ucraina pare să fie pe cale de a-şi atinge mai multe dintre obiective pe câmpul de luptă, dând Kievului o ”mai bună poziţie defensivă pentru a depăşi ceea ce va fi, probabil, o reducere a luptelor aprige peste iarnă”, a declarat luni Celeste Wallander, un oficial de la Pentagon.
De la începutul lui septembrie, forţele ucrainene au câştigat rapid teritorii în est, pentru a prelua controlul asupra liniilor de aprovizionare ale ruşilor, izolând numeroase forţe ruseşti şi obligându-le să se retragă.
UPDATE 07:00 - Sondaj: 83% dintre ucraineni susţin aderarea ţării la NATO
Aderarea Ucrainei la NATO este susţinută de un procentaj record de 83% din cetăţeni, arată un sondaj de opinie preluat luni de Reuters, scrie Agerpres.
Potrivit institutului Rating Group din Kiev, sondajul a fost realizat în 1 şi 2 octombrie pe un eşantion de 2.000 de persoane, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat vineri cererea oficială de aderare a ţării sale la Alianţa Nord-Atlantică.
Conform Rating Group, procentajul este cel mai ridicat înregistrat vreodată la un sondaj pe această temă în Ucraina; doar 4% din cei care au răspuns s-au declarat împotrivă, iar 9% au spus că nu ar vota la un referendum pe această temă.
În noiembrie anul trecut, doar 55% din ucraineni erau favorabili intrării în NATO, iar în iunie anul acesta, procentajul era cu 7% mai mic decât în prezent.
Reuters apreciază că este evidentă schimbarea opiniei publice după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie. Agenţia reaminteşte că Moscova s-a opus vehement de multă vreme aderării la NATO fostei republici sovietice ucrainene, considerând că extinderea alianţei constituie o ameninţare de securitate pentru Rusia.
UPDATE 07:00 - Zelenski: E un război fără sens pentru Rusia, pe care nu îl poate câştiga
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că ţara sa ”apreciază oamenii”, îi salvează şi îi ajută pe toţi cei care au nevoie. ”Acestea sunt reguli fundamentale ale statului nostru. Şi aşa va fi întotdeauna”, subliniază el, potrivit news.ro. Totodată, el arată că ofensiva armatei ucrainene continuă, fiind eliberate noi aşezări, dar că există ”fanatici” care nu acceptă că ”este un război fără sens pentru Rusia pe care Rusia nu îl poate câştiga”. ”Niciun fals referendum, anunţ al anexării, discuţii despre graniţe pe care le-au inventat şi desenat pe undeva nu îi va ajuta”, adaugă el.
”În sfârşit, am reuşit să organizăm o întâlnire a băieţilor noştri, comandanţii din Azovstal, cu rudele lor. Întâlnirea are loc în Turcia, unde luptătorii noştri stau, în conformitate cu acordul privind eliberarea lor. Ei sunt complet în siguranţă – cu garanţii din partea preşedintelui Turciei Erdogan. Li se oferă condiţii adecvate. Şi acum îşi pot vedea rudele. Nu s-au văzut unii pe alţii de multe luni. Şi le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibil ca ei să fie împreună cu familiile lor din nou”, şi-a început Zelenski mesajul de luni noapte.
El a adăugat că va face totul pentru ca astfel de întâlniri cu rudele să fie posibile pentru familiile tuturor ucrainenilor care sunt încă în captivitatea ruşilor.
”Ucraina apreciază oamenii. Salvează oamenii. Şi îi ajută pe toţi cei care au nevoie de ajutor. Acestea sunt reguli fundamentale ale statului nostru. Şi aşa va fi întotdeauna”, a subliniat Zelenski.
El a adăugat că mulţi oficiali lucrează pentru a oferi asistenţa necesară celor eliberaţi din captivitatea ruşilor, referindu-se nu doar la tratament, recuperaere, dar şi aspecte sociale şi legale.
Zelenski a arătat că, în acelşai timp, se face totul pentru revenirea la viaţa normală în zonele eliberate de ocupanţi.
”În total, sunt peste 450 de aşezări doar din regiunea Harkov – cele care au fost eliberate graţie operaţiunii defensive care a început în Septembrie şi care continuă. Funcţionarea transportului, a Poştei, a Poliţiei, livrarea normală de apă, gaz, electricitate au fost restabilite – cât de mult posibil. Ocupanţii au lăsat multe zone minate, multe fire de declanşare, aproape toată infrastructura a fost distrusă. Pagubele sunt colosale. Dar viaţa revine – ea revine oriunde ocupanţii au fost alungaţi. Facem de asemenea plăţile sociale – pensii, salarii. În special, profesorilor care au rămas loiali Ucrainei şi nu au trecut la curricumul-ul ocupanţilor”, a explicat preşedintele ucrainean.
El a adăugat că propagandiştii ruşi intimidează oamenii în zonele aflate încă sub controlul ocupanţilor, susţinând că Ucraina i-ar considera pe aproape toţi cei rămaşi în zonele ocupate drept colaboratori.
”O absurditate absolută. Abordarea noastră a fost întotdeauna şi rămâne limpede şi corectă. Dacă o persoană nu i-a ajutat pe ocupanţi şi nu a trădat Ucraina, nu există vreun motiv să fie considerată colaborator. Sunt lucruri elementare. Dacă un profesor a rămas un profesor ucrainean şi nu a minţit copii despre cine este duşmanul…. Sau dacă o persoană a rămas un angajat ucrainean al serviciilor ucrainene de utilităţi şi, de exemplu, a ajutat la păstrarea rezervelor de energie pentru oameni, atunci o astfel de persoană nu poate fi învinuită pentru nimic”, a continuat Volodimir Zelenski.
El a arătat că sute de mii de oameni s-au aflat în teritoriile ocupate temporar, iar mulţi au ajutat armata şi serviciile speciale ucrainene, în timp ce mulţi au încercat pur şi simplu să supravieţuiască şi au aşteptat revenirea drapelului ucrainean.
”Desigur, sunt şi cei care au trădat Ucraina. Dar astfel de cazuri sunt stabilite rapid de Serviciul de Securitate al Ucrainei şi nu sunt foarte multe. Rusia nu a avut un sprijin de masă în Ucraina şi aceasta este realitatea”, a punctat el.
Zelenski a spus că mişcarea ofensivă a armatei ucrainene şi a apărătorilor continuă, fiind eliberate aşezări în mai multe regiuni. El a arătat că luptele grele continuă în multe zone ale frontului, dar perspectivele acestor ostilităţi rămân evidente – ”tot mai mulţi ocupanţi încearcă să scaoe, tot mai multe pierderi sunt cauzate armatei duşmane, şi există o înţelegere în creştere a faptului că Rusia a făcut o greşeală începând un război împotriva Ucrainei”.
”Desigur, există mulţi fanatici. Cei care nu vor accepta niciodată evidenţa, aceea că este un război fără sens pentru Rusia pe care Rusia nu îl poate câştiga. Pentru că este imposibil să înfrângi o naţiune care îşi păstrează unitatea şi care ştie pentru ce luptă”, a mai spus el.
Zelenski a mai arătat că niciunul dintre cei trimişi la război după ”mobilizarea criminală” nu va putea explica scopul acestui fapt pentru el personal.
”Printre ocupanţii morţi îi putem vedea deja pe cei care au fost recrutaţi acum o săptămână sau două. Oameni care nu au fost antrenaţi pentru luptă, nu au experienţă în a lupta într-un asemenea război. Dar comandanţii ruşi au nevoie doar de nişte oameni – de orice fel – pentru a-I înlocui pe cei morţi. Şi când şi cei noi mor, vor fi trimişi mai mulţi oameni. Aşa luptă Rusia. Dar aşa va şi pierde. Niciun fals referendum, anunţ al anexării, discuţii despre graniţe pe care le-au inventat şi desenat pe undeva nu îi va ajuta. Există o graniţă clară şi recunoscută internaţional a Ucrainei. Acestea sunt vieţile pe care trebuie să le apărăm. Trebuie să restabilim siguranţa. Şi asta se va întâmpla. Facem toate astea”, a susţinut preşedintele Ucrainei.
El a vorbit şi despre faptul că Rusia a fost îndepărtarea de la luarea deciziilor în aviaţia mondială.
”Nu vor mai fi reprezentanţi ai statului terorist în organismul de conducere – Organizaţia Consiliului Aviaţiei Civile Internaţionale. Aceasta este o instituţie de o importanţă crucială în lume, o agenţie specializată a Naţiunilor Unite, şi este unde semnal destul de elocvent către toate celelalte organizaţii internaţionale. Un stat care a încălcat atât de multe norme ale dreptului internaţional nu poate fi păstrat în vreo organizaţie internaţională ca un participant presupus obişnuit. Rusia nu are loc în comunitatea globală”, a conchis Zelenski.
UPDATE 07:00 - Isterie pe internet, după un sondaj al lui Elon Musk despre cum ar trebui să se încheie războiul
Miliardarul american Elon Musk a provocat luni furia publică a oficialilor de rang înalt ai Ucrainei, după ce a postat pe Twitter ceea ce el a afirmat că este cel mai probabil rezultat al invaziei brutale a Rusiei în Ucraina, transmite CNBC, potrivit news.ro.
”F-off este răspunsul meu foarte diplomatic pentru tine. Singurul rezultat este că acum niciun ucrainean nu-ţi va cumpăra vreodată prostiile de tesla. Deci mult noroc pentru tine”, a scris ambasadorul Ucrainei în Germania, Andrij Melnyk, ca răspuns la tweet-ul lui Musk.
Directorul general al producătoruluji de automobile electrice Tesla a postat un sondaj pe Twitter care evaluează sprijinul pentru ceea ce a susţinut că este un rezultat probabil al conflictului de şapte luni.
1. Ca teritoriul ucrainean al Crimeei, pe care Rusia l-a anexat cu forţa în 2014, să fie cedat definitiv Rusiei şi să fie garantată o aprovizionare permanentă cu apă.
2. Ca cele patru regiuni din estul Ucrainei unde Rusia a organizat luna trecută referendumuri false, înainte de a anexarea ilegală a teritoriilor, să fie supuse unor noi referendumuri, de data aceasta organizate de Naţiunile Unite.
3. Că Ucraina ar trebui să fie forţată să rămână ”neutră”, îndeplinind obiectivul pe termen lung al Kremlinului de a interzice Ucrainei să adere la alianţa defensivă NATO.
Preşedintele ucrainean Volodimr Zelenski a răspuns printr-un sondaj propriu pe Twitter.
”Ce Elon Musk îţi place mai mult? ”Cel care sprijină Ucraina” sau Cel care sprijină Rusia”., a întrebat Zelenski.
Răspunsurile incisive din partea Ucrainei au fost cu atât mai notabile cu cât Musk şi-a câştigat statutul de cvasi-erou popular în Ucraina de la începutul conflictului.
Sistemul de comunicaţii prin satelit Starlink al lui Musk le-a permis ucrainenilor şi armatei ucrainene să ocolească întreruperile internetului care au afectat ţara.
Cu toate acestea, remarcile lui Musk nu sunt în totalitate în afara caracterului pentru iconoclastul politic şi cel mai bogat om din lume.
În timp ce interesele de afaceri ale Tesla s-au aliniat în mod tradiţional cu stânga politică americană, Musk însuşi a cultivat în ultimul timp o relaţie antagonistă cu mari personalităţi politice democrate, inclusiv cu preşedintele Joe Biden, a cărui administraţie a susţinut Ucraina prin pachete de arme şi sancţiuni împotriva Moscovei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰