Declaraţia NĂUCITOARE făcută de Donald Trump la Bruxelles: ”Germanii sunt răi, foarte răi”
Preşedintele american Donald Trump a criticat dur Germania şi vânzările ei de maşini în Statele Unite, la o reuniune, joi, cu liderii Uniunii Europene (UE), scrie săptămânalul Der Spiegel, relatează AFP.
De Redactia Observator la 26.05.2017, 07:48Preşedintele american Donald Trump a criticat dur Germania şi vânzările ei de maşini în Statele Unite, la o reuniune, joi, cu liderii Uniunii Europene (UE), scrie săptămânalul Der Spiegel, relatează AFP.
”Germanii sunt răi, foarte răi”, a declarat el într-o reuniune cu preşedinţii Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, Consiliului European Donald Tusk şi alţi oficiali de rang înalt, la Bruxelles, protrivit ediţiei online a revistei.
”Uitaţi-vă la milioanele de maşini pe care le vând în Statele Unite. Teribil. Vom opri asta”, ar fi spus el, potrivit unor ”participanţi la reuniune”.
Juncker a intervenit, potrivit aceleiaşi surse, pentru a apăra Germania. El a subliniat că liberul schimb este în avantajul tuturor.
Trump şi cancelarul german Angela Merkel urmează să se întâlnească vineri, la summitul G7 de la Taormina, în Italia.
Nici Cancelaria germană şi nici Casa Albă nu au comentat imediat cu privire la declaraţiile lui Trump
Şeful statului american a făcut aceste declaraţii în cursul unei vizite la Bruxelles în care i-a dojenit pe membrii NATO că ”nu plătesc ceea ce ar trebui să plătească” şi în care nu şi-a asumat angajamentul faţă de garanţiile apărării colective.
Trump a atacat atât Germania, cât şi pe Merkel, încă dinainte să fie ales.
În cadrul agendei sale economice naţionaliste, Trump a denunţat excedentul substanţial al Germaniei în comerţul cu Statele Unite şi a ameninţat că va introduce taxe vamale.
După ce a catalogat întâlnirea cu Merkel la Washington, în martie, ca ”GROZAVĂ”, Trump a acuzat în următoarea zi Germania că datorează ”sume vaste de bani” NATO şi Statelor Unite.
Merkel l-a sunat pe Trump, după ce a fost ales, pentru a apăra valorile democraţiei occidentale, în urma unei campanii extrem de dure şi care a provocat dezbinare.