Doi români, arestaţi în Croaţia după ce ar fi pătruns prin efracţie în 30 de apartamente şi au furat bunuri de 99.000 de euro
Poliţia croată a arestat doi cetăţeni români care sunt suspectaţi că au intrat prin efracţie în 31 de apartamente din comitatele Split-Dalmaţia şi Dubrovnik-Neretva, obţinând un beneficiu material ilegal de 99.000 euro, a anunţat vineri poliţia din comitatul Dubrovnik-Neretva, informează agenţia de presă croată HINA.
De Redactia Observator la 26.07.2024, 12:19- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Cei doi cetăţeni români, bărbaţi de 56 şi 41 de ani, au pătruns în apartamente din diverse localităţi, de unde au furat bani, bijuterii, ceasuri, portofele şi documente personale.
Ce au găsit poliştii în maşina românilor
Ei sunt acuzaţi de 27 de infracţiuni legate de proprietate, dintre care 20 sunt cazuri de furt şi şapte sunt cazuri de tentativă de furt.
În cadrul anchetei, poliţiştii au percheziţionat apartamentul şi vehiculul pe care le-au folosit şi au descoperit bani, unele dintre bijuterii furate, precum şi echipamentele folosite pentru spargerea apartamentelor.
Cei doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv.