Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gabriel, un tânăr român de 28 de ani, e dispărut de 5 zile în Italia. Urmele băiatului s-au pierdut pe aeroportul Fiumicino

Îngrijorare din ce în ce mai mare în Italia, pentru un tânăr român în vârstă de 28 de ani, care a dispărut misterios pe aeroportul Fiumicino. Potrivit publicaţiei Il Nuovo 7 Colli, urmele lui Gabriel Crişan s-au pierdut pe 21 iulie, când a fost văzut în zona Terminalului T3. De atunci, însă, nu mai există nicio informație despre el tânărul de 28 de ani.

de Redactia Observator

la 26.07.2024 , 10:35

Gabriel, un tânăr român de 28 de ani, e dispărut de 5 zile în Italia. Urmele băiatului s-au pierdut pe aeroportul Fiumicino - 7colli.it

Îngrijorare din ce în ce mai mare în Italia, pentru un tânăr român în vârstă de 28 de ani, care a dispărut misterios pe aeroportul Fiumicino. Potrivit publicaţiei 7 colli.it, urmele lui Gabriel Crişan s-au pierdut pe 21 iulie. A fost văzut ultima dată în zona Terminalului T3, iar de atunci nu mai există nicio infoormație despre el. Gabriel Crișan are o înălțime de 194 de centimetri și o greutate de aproximativ 93 de kilograme. Are părul castaniu deschis și ochii verzi. La momentul dispariției, tânărul român purta un tricou alb și pantaloni gri cu flori hawaiene galbene și albastre, tăiați sub genunchi. În picioare avea sandale și purta un rucsac negru mare.

Printre semnele distinctive ale lui Gabriel se numără doi cercei în fiecare ureche și un piercing în nas. Un detaliu important care ar putea ajuta la identificarea tânărului este că nu poate îndoi un deget de la mâna dreaptă. Această problemă fizică, împreună cu îmbrăcămintea sa distinctivă, îl fac pe Gabriel ușor de recunoscut. 

Gabriel nu vorbește italiană şi nici engleză

Articolul continuă după reclamă

Un element care complică mult căutările este bariera lingvistică: Gabriel nu vorbește italiană şi nici engleză, doar română, și se pare că nu avea bani asupra lui. Telefonul său este închis din noaptea de 21 iulie, ceea ce face dificilă orice încercare de a-l contacta sau de a-l localiza prin intermediul dispozitivelor electronice. Poliţiştii monitorizează situația și intensifică percheziţiile, inclusiv prin utilizarea camerelor de securitate din zona aeroportului și din împrejurimi. Cu toate acestea, timpul trece și îngrijorarea continuă să crească. 

Familia și autoritățile locale fac apel la oricine are informații utile sau l-a văzut pe Gabriel să contacteze serviciul de urgență "Pronto Penelope" la numărul 339-6514799. 

Comunitatea locală este rugată să colaboreze, deoarece fiecare detaliu poate fi crucial pentru a-l aduce pe Gabriel acasă în siguranță.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Gabriel, un tânăr român de 28 de ani, e dispărut de 5 zile în Italia. Urmele băiatului s-au pierdut pe aeroportul Fiumicino