Egiptul anunţă că e gata să salveze Europa la iarnă: vrea să exporte toate gazele naturale pe care le poate extrage din perimetrul mediteran estic
Președintele Egiptului, Abdel Fattah El-Sisi, a declarat că țara sa este gata să se implice pentru a ușura criza energetică prin care trecere Europa, anunțându-și disponibilitatea de a vinde gaze naturale consumatorilor comunitari, notează Bloomberg.
De Adrian Popovici la 19.07.2022, 12:09Declarațiile au fost făcute în timpul unei conferințe de presă susținută alături de cancelarul german, Olaf Scholz. El-Sisi a explicat faptul că stațiile de lichefiere a gazului permit Egiptului să "exporte tot gazul natural pe care îl produce în estul Mării Mediterane".
"Dacă Egiptul are un rol de jucat în atenuarea impactului oricărei crize, este pregătit să joace acest rol", a declarat Abdel Fattah El-Sisi, citat de o agenție națională de știri.
Uniunea Europeană, în căutarea unor alternative pentru gazul rusesc
La doar câteva zile după ce președintele american Joe Biden s-a întâlnit cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, pentru a asigura aprovizionarea celui mai mare consumator mondial de energie, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vizitează un alt regim autoritar pentru a ajuta la menținerea pieței energetice a blocului comunitar pe linia de plutire, notează Foreign Policy.
Ursula on der Leyen vizitează Azerbaidjan astăzi, unde se așteaptă să semneze un acord pentru furnizarea de gaze care ar permite consumatorilor europeni să își reducă dependența de livrările din Federația Rusă.
Având în vedere că Rusia s-a concentrat asupra Ucrainei, Uniunea Europeană s-a implicat mai mult în eforturile de mediere între Armenia și Azerbaidjan asupra regiunii Nagorno-Karabah. În luna mai, autoritățile de la Bruxelles au găzduit discuții față în față între prim-ministrul armean Nikol Pashinyan și președintele azer Ilham Aliyev. Miniștrii de externe din cele două țări au purtat ieri primele discuții bilaterale din 2020.
Reuniunea de astăzi face parte dintr-un plan european de diversificare a importurilor sale de energie și de scădere a dependenței de gazul rusesc. Aproximativ 40% din importurile de gaze din UE au venit din Rusia în 2021. Până acum, membrii UE nu și-au propus să interzică în întregime gazul rusesc, dar au convenit să reducă dependența cu două treimi până la sfârșitul acestui an.
Ce poate face Azerbaidjanul? Livrările de gaze ale Rusiei în Europa s-au ridicat la 155 miliarde de metri cubi în 2021, dar planurile actuale ale UE cer azerilor să furnizeze doar o fracțiune din aceasta cantitate, doar 11 miliarde de metri cubi, până la sfârșitul acestui an.