Antena LIVE

Curs valutar

Video

Europa trece cu soldaţi şi arme de partea Kievului, însă Ungaria se ține departe. Ce ajutoare i-au fost promise lui Zelenski

La 800 de zile de la invadarea Ucrainei, Europa trece cu soldaţi şi arme de partea Kievului. Franţa trimite militari în zona de conflict ca să antreneze soldaţii lui Zelenski, iar Belgia a promis 30 de avioane de luptă F-16. Singura excepţie rămâne Ungaria. În replică, Putin avertizează că, prin astfel de decizii, Franţa şi aliaţii ei riscă să provoace un nou război mondial

De la 28.05.2024, 22:24
WhatsApp
Vezi și:

Instructorii francezi ar urma să ajungă în curând în Ucraina, spune Comandantul-șef al armatei. Oleksandr Sîrskî speră că şi alte ţări vor urma acest exemplu, iar Polonia analizează deja ideea. Până atunci, Kievul primeşte şi alte ajutoare. Belgia livrează 30 de avioane F-16, pe care Zelenski le-a inspectat la Bruxelles. 

Miniştrii Apărării din Uniunea Europeană s-au întâlnit cu şeful NATO pentru a decide dacă lasă Ucraina să folosească armele primite de la statele membre pentru a ataca teritoriul rus.

"Nu ne permitem luxul de a spune că nu ajutăm Ucraina. Nu, trebuie să oferim tot ce putem, acesta este singurul mesaj", a declarat Hanno Pevkur, ministrul estonian al Apărării.

Vladimir Putin avertizează că există riscul unui conflict global

Pe acelaşi subiect

Replica din Rusia a venit imediat chiar de la Vladimir Putin, care a avertizat că Franţa poate provoca un război NATO - Rusia. 

"Este o împingere şi încă un pas către un conflict serios în Europa, dar şi către un conflict global", a spus Vladimir Putin, președintele Rusiei.

Furia Rusiei are cel mai mare ecou în Ungaria, care a anunţat că blochează un ajutor de 7 miliarde de euro pentru Kiev. Iar şeful diplomaţiei maghiare critică şi ţările europene care vor să reintroducă serviciul militar obligatoriu.

"Îi îndemnăm cu tărie pe toţi politienii europeni care se gândesc la un serviciu militar obligatoriu în Europa să se oprească imediat! Jos mâinile de pe tinerii din Europa!", a tunat Peter Szijjarto, ministrul maghiar de Externe.

Emmanuel Macron le cere europenilor să se trezească

Aflat în vizită în Germania, Emmanuel Macron critică simpatia din interiorul UE pentru regimurile autoritare, precum cel al lui Putin, şi le cere europenilor să se trezească. 

"Peste tot în democrațiile noastre, aceste idei înfloresc, alimentate de extremiști, în special de extrema dreaptă. Vântul acesta rău bate în Europa, este o realitate. Hai să ne trezim!", consideră Emmanuel Macron.

Este contextul în care în 2 săptămâni, în Elveţia, trebuie să aibă loc un summit pentru pace, la care Rusia nu a fost invitată la cererea Kievului. Volodimir Zelenski a declarat de mult timp că nu va negocia direct cu Rusia, până când forţele Moscovei nu vor părăsi întregul teritoriu ucrainean, inclusiv Crimeea, DAR cere Occidentului să folosească toate mijlocele pentru a obliga Kremlinul să facă pace. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi ucraina rusia ucraina vladimir putin emmanuel macron
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai noi informații despre primul tur de vot
A1
Publicat 23.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024