Fenomen periculos în Marea Marmara. Kilometri de coastă, acoperiţi de o substanţă toxică care ar putea ajunge şi în Marea Neagră
Vacanţa la Marea Marmara ar putea fi compromisă în această vară, după ce kilometri de coastă au fost acoperiţi de o substanţă vâscoasă. Localnici şi turişti deoportivă nu pot intra în apă, nu pot pescui, iar peştele de acolo este interzis consumului. Experţii dau vina pe poluare şi pe încălzirea globală. Şi mai îngrijorător este că substanţa toxică ar putea ajunge şi în Marea Neagră.
De Redactia Observator la 08.06.2021, 21:34Litoralul Mării Marmara oferă zilele acestea un peisaj dezolant. Kilometri de coastă la sud de Istanbul au fost acoperiţi de o mâzgă cafenie vâscoasă. Dezastrul se vede cel mai bine în imaginile filmate cu drona. Bărci, feriboturi şi nave de marfă, îşi fac cu greu loc prin nămolul toxic. Pescarii se plâng că le-a înfundat motoarele bărcilor şi a rupt plasele de pescuit. La rândul lor, cei care locuiesc în zonele de coastă sunt disperaţi, mai ales că substanţa toxică miroase ca un ou stricat, spun ei.
''În primul rând, nu putem intra în apă, nu putem pescui sau consuma peştele provenit din apele astea. Personal, sunt îngrozit.''
Încălzirea globală a dus la producerea fenomenului
De vină pentru această situaţie, încălzirea globală, dar mai ales poluarea provenită de la apa menajeră deversată în mare fără a fi tratată. Deşi este un fenomen cu care Turcia s-a confruntat şi anii trecuţi, în niciun an situaţia nu a fost atât de gravă. Aşa că, nu este exclus ca substanţa periculoasă pentru viaţa marină să ajungă şi în alte mări, cu consecinţe catastrofale pentru turismul din regiune şi aşa afectat de pandemie.
Recep Erdogan, preşedintele Turciei: Temerea mea cea mare este că se va răspândi şi în Marea Neagră. Dacă ajunge în Marea Neagră, va fi o mare problemă. Trebuie să acţionăm de îndată.
Ştiinţific, fenomenul poartă denumirea de "Mucilagiu marin". Nu este pericolos pentru om, însă poate avea efecte catastrofale pentru ecosistemul marin, pentru că această mâzga nu mai lasă să treacă oxigenul şi lumina Soarelui, iar fără ele viaţa marină se sufocă. Deja, scafandrii care au coborât în adâncuri, spun că mai multe specii marine, printre care - stridii, midii sau steaua de mare, au fost deja afectate.