Furie tot mai mare în lumea arabă la adresa americanilor din cauza Israelului. Mesajele trimise Casei Albe din Orientul Mijlociu
Război Israel - Hamas. Casa Albă a fost avertizată în termeni duri de diplomații americani din lumea arabă că sprijinul puternic acordat de Joe Biden campaniei militare a Israelului în Fâşia Gaza face ca SUA să piardă "publicul arab pentru o generație", relatează CNN citând o scrisoare diplomatică.
De Redactia Observator la 10.11.2023, 14:43Oficialii americani sunt din ce în ce mai îngrijoraţi cu privire la furia tot mai mare la adresa Statelor Unite, care a izbucnit la scurt timp după ce Israelul și-a lansat operațiunile împotriva Hamas. "Pierdem rău în lupta informaţională", se arată într-un mesaj diplomatic al Ambasadei SUA în Oman, care citează conversații cu "o serie largă de contacte de încredere și serioase".
Sprijinul puternic acordat de Statele Unite Israelului este văzut "ca o vinovăţie materială și morală în ceea ce ei consideră a fi posibile crime de război", mai avertizează scrisoarea diplomatică. Aceasta a fost scrisă de al doilea cel mai înalt oficial american din Muscat, capitala Omanului și trimis, printre altele, Consiliului de Securitate Națională al Casei Albe, CIA și FBI.
Furie tot mai mare la adresa SUA în Orientul Mijlociu
Deși este doar o notă de la o ambasadă regională, ea arată nivelul de alarmare în legătură cu un sentiment anti-american tot mai mare care mătura Orientul Mijlociu.
- Israelul a lansat atacuri aeriene asupra sau lângă trei spitale din Gaza. De ce loveşte armata aceste ţinte. "O...
- Israelul a bombardat Siria, după ce o dronă de origine necunoscută a căzut peste o şcoală din oraşul Eilat....
- Explicațiile atacului neîncetat al Israelului în Fâșia Gaza: "Are de ales între propria securitate și...
- "Pauze zilnice" de 4 ore în unele zone din Fâșia Gaza, pentru ca palestinienii să poată pleca din calea bombelor
- Netanyahu vrea un guvern civil în Fâșia Gaza, fără Hamas: "Nu urmărim să ocupăm Gaza. Armata israeliană se...
O altă scrisoare diplomatică obținută de CNN de la ambasada americană din Cairo a transmis la Washington un comentariu făcut de un ziar egiptean condus de stat: "Cruzimea și disprețul președintelui Joe Biden față de palestinieni au depășit toți președinții anteriori ai SUA."
Președintele Joe Biden a fost supus unei presiuni din ce în ce mai mari pe plan intern, dar și extern cu privire la sprijinul acordat de SUA Israelului, în contextul imaginilor care arată nivelul de distrugere din Gaza și criza umanitară din regiune. În timp ce Casa Albă a rezistat solicitărilor pentru o încetare a focului, oficialii s-au străduit să intensifice ajutorul care intră în Gaza și au făcut eforturi pentru pauze umanitare care să permită civililor să fugă din calea luptelor.
În ultimele zile, aliații americanilor din lumea arabă și-au exprimat clar furia față de criza umanitară din Gaza. Weekendul trecut, secretarul de stat Antony Blinken a participat la un summit convocat de ministrul de externe iordanian la care au participat înalți diplomați din Egipt, Qatar, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită, precum și secretarul general al Organizației pentru Eliberarea Palestinei.
La summit, liderii arabi au cerut o încetare imediată a focului în Gaza, în timp ce Blinken a reiterat opoziția SUA, argumentând că o încetare imediată a focului va acorda Hamas timp să se regrupeze și să lanseze un alt atac asupra Israelului. Casa Albă a declarat joi că Israelul a fost de acord să facă pauze zilnice de patru ore ale operațiunilor militare în zonele din nordul Fâşiei Gaza.
Blinken a obţinut un acord de principiu cu privire la pauze după întâlnirile sale din Israel de săptămâna trecută, chiar dacă prim-ministrul Benjamin Netanyahu s-a declarat vineri împotriva ideii de pauze umanitare, au declarat oficiali americani pentru CNN. Declaraţia a fost văzută drept una politică, oficialii au remarcat că a fost la fel şi atunci când guvernul israelian s-a opus intrării de ajutor umanitar în Gaza, iar apoi a decis să-l permită.
Deși Israelul instituise deja astfel de pauze, oficialii americani văd acest acord drept un progres: israelienii cel puţin folosesc termenul de "pauza", un punct de plecare pentru SUA. Totuși, în cadrul administrației, au crescut îngrijorările cu privire la sprijinul acordat Israelului.
Unii înalți oficiali au spus în privat că sunt aspecte ale operațiunilor militare ale Israelului pe care pur și simplu nu pot suporta să le justifice, potrivit CNN. Tototdată în rândul angajaților guvernamentali au crescut apelurile ca SUA să susțină încetarea focului. Alții sunt tulburați de imaginile cu civili palestinieni uciși de atacurile aeriene israeliene.
Frustrarea la adresa lui Joe Biden a crescut şi pe plan intern. Săptămâna trecută, președintele a fost confruntat de un protestatar care a cerut încetarea focului la o strângere de fonduri privată iar mitinguri pro-palestiniene au loc zilnic lângă Casa Albă. Săptămâna aceasta, pe una dintre intrările de la Casa Albă au fost desenate două mâini însângerate şi mesajul "genocid Joe".