Gafă de protocol la întâlnirea lui Joe Biden cu Regele Charles. Președintele SUA, nerăbdător la Castelul Windsor
Regele Charles l-a avut invitat astăzi la ceai pe preşedintele Joe Biden. Cei doi lideri au vorbit despre climă şi protecţia mediului, un subiect de suflet pentru suveranul Marii Britanii. Preşedintele Statelor Unite a fost primit la Windsor cu covorul roşu, iar Garda Regală i-a prezentat onorul. Nerăbdător să salute trupele, Joe Biden nu l-a mai aşteptat şi pe Charles. A luat-o înaintea Regelui, gest considerat gafă de protocol.
De Redactia Observator la 10.07.2023, 21:41- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Preşedintele SUA, Joseph Biden, şi regele Charles al Marii Britanii au îndemnat, luni, companiile private să intensifice eforturile pentru contracararea efectelor modificărilor climatice în naţiunile aflate în dezvoltare, anunţă John Kerry, emisar prezidenţial american.
Preşedintele Biden şi Regele Charles s-au întâlnit luni la Castelul Windsor
La reuniune a fost abordat subiectul încălzirii climei, în prezenţa unor "filantropi şi investitori", a declarat John Kerry, emisarul prezidenţial american pentru Afaceri climatice.
"Oamenii prezenţi controlează mii de miliarde de dolari şi iau zilnic decizii despre cum să accelereze tranziţia ecologică", a declarat John Kerry, citat de publicaţia The Washington Times.
Printre persoanele prezente la reuniune s-au numărat directori ai companiilor Bank of America, Prudential, BlackRock, Allianz, Lloyds of London, NatWest Group şi United Bank of Africa. Kerry a explicat că preşedintele Biden şi regele Charles au cerut din partea companiilor multinaţionale eforturi pentru atenuarea efectelor schimbărilor climatice în naţiunile aflate în dezvoltare.