Gata cu opulența în Vest: restricții care amintesc de era comunismului în Franța, Germania, UK și Olanda
Restricţii, care nouă ne amintesc de perioada comunismului, încep să devină regulă în Occident. În Franţa, autorităţile sunt clare: perioada abundenţei şi a luxului s-a încheiat. Aşa că vor să interzică piscinele private sau zborul cu avionul privat, iar în Marea Britanie, copii de grădiniţă au fost anunţaţi să se îmbrace mai gros la iarnă, ca să nu îngheţe în clasă.
De Redactia Observator la 26.08.2022, 21:53- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
În Franţa, un zbor din zece are loc cu un avion privat. Recent, unul dintre miliardarii din Hexagon a făcut 5 zboruri private într-o singură zi. Un lux pentru care ar putea plăti scump sau de care s-ar putea să nu mai aibă parte. O iniţiativă legislativă a ecologiştilor din Parlamentul de la Paris cere interzicerea zborurilor cu avionul privat.
Julien Bayou, deputat francez: Nu mai putem tolera, ca cei care se înghesuie în avioane private, să consume mai mult decât consumăm noi, oamenii de rând, în 50 de ani.
Emmanuel Macron a fost cât se poate de clar: gata cu abundența
Emmanuel Macron i-a averizat şi el pe francezi că s-a terminat cu opulenţa din toamnă şi toţi vor trebui să facă sacrificii în condiţiile în care ţara se luptă cu cea mai severă secetă din istorie. Se adaugă şi războiul energetic cu Rusia, care ameninţă să oprească livrările de gaze către Europa.
- Germania și Franța anunță vremuri grele. Nemții reduc iluminatul și încălzirea în clădirile publice,...
- Emmanuel Macron, avertisment pentru francezi: Toamna va aduce "sfârşitul abundenţei. Trăim o mare schimbare"
- Măsuri drastice în Germania: Berlinul lasă în întuneric sute de edificii istorice, Hanovra taie apa caldă în...
Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: Noi trăim acum sfârşitul a ceea ce a fost era abundenţei în Franţa, a fluxului de numerar nesfârșit, pentru care acum trebuie să ne confruntăm cu consecințele în ceea ce privește finanțele statului, a abundenței de produse și tehnologie care păreau a fi disponibile permanent. Am trăit această oprire a furnizării în perioada Covid și o retrăim acum și mai intens.
În discuţie este şi interzicerea piscinelor private. În condiţiile în care, din cauza secetei, în 100 de localităţi din Hexagon, apa potabilă este adusă cu camionul. Numai că, un studiu recent, realizat tot de francezi, arată că, din consumul de apă la nivel naţional, doar 0,12% este reprezentant de piscinele private. În medie, pentru a umple o piscină, ai nevoie de 15 metri cubi de apă, cam câţi sunt necesari pentru a produce un litru de bere.
Toamna vine cu restricţii în mai toată Europa
O grădiniţă din Marea Britanie i-a anunţat pe copii, ca, la iarnă, să pună mai multe haine pe ei, pentru a face economie la energie. Reprezentanţii grădiniţei spun că au făcut calcule din care a reieşit că nu îşi vor permite să plătească factura la energie, dacă pornesc toate calorifele din clase.
În frig vor sta şi germanii. Apa caldă a fost oprită deja în clădirile publice, iar, la iarnă, termostatele vor fi setate la 19 grade. Guvernul Olandei recomandă ca dușurile cu apă caldă să nu dureze mai mult cinci minute.