Imagini incredibile cu o şopârlă care face ravagii într-un magazin din Thailanda. Oamenii au comparat-o cu Godzilla
Imagini incredibile arată o șopârlă uriașă cum intră într-un supermarket din Thailanda, ca mai apoi să se urce pe rafturi şi să dărâme produsele. Clipul a devenit viral pe rețelele de socializare - și înainte de a întreba, nu, nu este Godzilla, aşa cum au mai sugerat internauţii.
De Andreea Anghel la 08.04.2021, 22:43- O şopârlă a făcut ravagii într-un magazin din Thailanda
- Oamenii s-au grăbit să o compare cu Godzilla
Videoclipul, care a fost împărtășit de o agenție de turism thailandeză, arată o șopârlă de mari dimensiuni care escaladează un set de rafturi dintr-un magazin. Reptila se odihnește în cele din urmă când ajunge în vârf, aparent mulțumită de haosul pe care l-a creat.
Persoanele din magazin pot fi auzite țipând și făcând zgomot, în timp ce alți clienţi par să râdă de scena bizară care se desfășoară în fața ochilor, potrivit Indy 100.
Se pare că astfel de şopârle sunt destul de frecvente în zona Bangkok, dar și în alte părți ale Thailandei. Înfăţişarea lor îi poate face pe localnici să se teamă.
Este sau nu este Godzilla?
Răspunsurile la clipul devenit acum viral sunt un amestec de șoc și uimire. Mai multe persoane au făcut câteva glume şi au spus că şopârla este de fapt Godzilla. Alţi internauţi au sugerat că reptila căuta felul preferat de mâncare.
Deși s-ar putea să pară blânde și prietenoase, șopârlele trebuie manipulate cu grijă, deoarece dinții lor ascuțiți pot face ravagii. Se pare că unele dintre ele au chiar o mușcătură mai rea decât un șarpe cu clopoței.