Antena LIVE

Curs valutar

Întâlnire istorică între Barack Obama şi Raul Castro

Moment istoric la Summitul Americilor din Panama: preşedinţii Statelor Unite şi Cuba au avut prima întrevedere oficială după mai bine de 50 de ani. Barack Obama şi Raul Castro îşi dăduseră, deja, mâna, amical, la deschiderea reuniunii

De la 12.04.2015, 09:39
WhatsApp
Vezi și:

Moment istoric la Summitul Americilor din Panama: preşedinţii Statelor Unite şi Cuba au avut prima întrevedere oficială după mai bine de 50 de ani. Barack Obama şi Raul Castro îşi dăduseră, deja, mâna, amical, la deschiderea reuniunii

După întâlnirea calificată, deja, de toată lumea ca "istorică", Obama şi Castro au convenit să înainteze spre normalizarea totală a relaţiilor dintre ţările lor. Ei au precizat, însă, că opiniile lor rămân diferite în multe privinţe.

"Putem fi în dezacord, dar într-un spirit de respect şi politeţe, şi vom putea, cu timpul, să întoarcem pagina şi să dezvoltăm o relaţie nouă între ţările noastre", a declarat Obama.

"Avem nevoie de răbdare, de multă răbdare. În unele privinţe vom fi de acord, în altele nu", a spus si Castro.

Barack Obama a subliniat că nu va înceta să insiste pentru respectarea drepturilor omului în Cuba. Dar, în acelaşi timp, va ridica, treptat, sancţiunile economice impuse regimului comunist de pe insulă în timpul Războiului Rece. De asemenea, Statele Unite ar putea elimina Cuba de pe lista ţărilor care susţin terorismul.

La rândul său, în discursul rostit la summit, Raul Castro i-a criticat pe foştii preşedinţi americani din ultimele decenii dar pentru Obama a avut doar laude.

Pentru ridicarea embargoului comercial impus Cubei, Obama are nevoie de aprobarea Congresului, dominat de opoziţia republicană, profund anticomunistă. Normalizarea relaţiilor este, deja, criticată cu pasiune de exilaţii politici cubanezi. Chiar în timpul summitului, pe străzile din Panama s-a ajuns la încăierări între disidenţii cubanezi şi simpatizanţii regimului de la Havana. Ceea ce arată că va mai trece multă vreme până când Cuba îşi va relua, pe deplin, locul între ţările continentului.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

extern intalnire barack obama raul castro cuba
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025