Iubitorul de senzații extreme Remi Lucidi a căzut de la etajul 68 al unui zgârie-nori, în timpul unei fotografii
Remi Lucidi, un temerar în vârstă de 30 de ani, a murit după ce a căzut de pe vârful unui zgârie-nori înalt de 220 de metri, pe care îl escalada în timp ce se afla în Hong Kong. Tânărul, un iubitor de senzații extreme, era cunoscut pentru curajul cu care escalada clădiri sau structuri mai obscure, precum macarale, poduri, piloni sau chiar transmițătoare, de multe ori fără echipament de protecție.
De Redactia Observator la 31.07.2023, 10:17Remi Lucidi, cunoscut pe rețelele de socializare sub numele de "Remi Enigma", ajunsese la etajul 68 al clădirii Tregunter, un bloc rezidențial de aproximativ 220 de metri din zona exclusivistă Mid-Levels din Hong Kong, înainte de a cădea în gol. Potrivit Daily Mail, aventurierul fusese văzut de o menajeră cum bate la ferestrele unui apartament de lux, încercând să intre înapoi în clădire, însă din nefericire a căzut spre moarte înainte ca cineva să ajungă la el.
În seara de joi, în care și-a găsit sfârșitul, francezul Lucidi ajunsese la zgârie-nori la ora 19:30, spunându-i unui paznic că vizitează un prieten la etajul 40. Rezidentul pe care l-a menționat a negat ulterior că îl cunoaștea pe acest aventurier și a precizat că totul a fost doar o înșelătorie a lui Lucidi pentru a trece de securitate.
Filmările camerei de supraveghere a clădirii arată apoi cum Lucidi coboară din lift la etajul 49 și apoi urcă scările până în vârf, la etajul 68. Ușa către acoperiș era blocată, dar Lucidi a forțat-o să se deschidă, hotărât să facă o fotografie de pe acoperiș. Corpul său a fost găsit doar după ce a ajuns din nou la sol.
- Un avion publicitar s-a prăbuşit lângă o plajă aglomerată din SUA. Pilotul a scăpat ca prin minune
- O femeie de 73 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 3. Locuia singură în apartamentul din Alba Iulia
- A murit la câteva clipe după ce a fost cerută în căsătorie. Femeia de 39 de ani a alunecat 30 de metri de pe...
Un pas greșit i-a adus moartea lui Remi Lucidi
Poliția a găsit camera sa sportivă, care conținea videoclipuri cu sporturile extreme pe care le practica, potrivit publicației South China Morning Post. Pe Instagram, Lucidi publicat fotografii și videoclipuri din aventurile sale de escaladare pentru cei peste 3.000 de urmăritori ai săi.
Postările recente îl arătau pozând în vârful schelelor și clădirilor în țări din întreaga lume, inclusiv Dubai, Bulgaria și Franța. Multe dintre înregistrări îl arătau escaladând curajos clădiri înalte fără a folosi echipament de siguranță.
Într-un videoclip ce taie respirația, Remi Lucidi putea fi văzut echilibrându-se pe marginea unui coș de fum înalt de aproximativ 300 de metri, în Franța.