Kremlinul neagă că vrea să declare război Ucrainei pe 9 mai. Dmitri Peskov: "Nu este adevărat. Este o prostie"
Rusia respinge speculațiile potrivit cărora Vladimir Putin ar urma să declare război Ucrainei pe 9 mai. "Nu există nicio șansă în acest sens. Este o prostie, un nonsens", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Reuters.
De Veronica Micu la 04.05.2022, 19:23Kremlinul susține că nu există în plan un anunț de mobilizare generală pe 9 mai, când Rusia sărbătorește victoria Uniunii Sovietice în al Doilea Război Mondial.
„Nu este adevărat, este o prostie”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.
Oficiali americani și occidentali citați de CNN spuneau că Putin ar putea declara oficial război Ucrainei încă din 9 mai, o mișcare care ar duce la o mobilizare generală în Rusia.
Data de 9 mai, cunoscută ca „Ziua Victoriei" în Rusia, marchează înfrângerea naziștilor, în 1945. Oficialii occidentali au crezut mult timp că Putin va profita de semnificația simbolică și propagandistică a acestei zile pentru a anunța fie o realizare militară în Ucraina, fie o escaladare majoră a ostilităților - sau ambele, relatează Mediafax.
- Klaus Iohannis cere mai multă presiune pe Rusia: ”Am discutat necesitatea unor noi sancțiuni. Toate crimele de...
- Maia Sandu anunță planuri de urgență pentru scenarii "pesimiste". UE ia în considerare un ajutor militar...
- Planul lui Putin pentru Parada de Ziua Victoriei. Ce va putea face dacă declară, oficial, război Ucrainei
O declarație oficială de război i-ar permite lui Vladimir Putin să mobilizeze rezerviști
Oficialii au început să se concentreze asupra unui scenariu, și anume că Putin va declara oficial război Ucrainei pe 9 mai. Până în prezent, Vladimir Putin a insistat să se refere la conflict ca la o „operațiune militară specială", interzicând cuvinte precum invazie și război.
„Cred că va încerca să se mute de la <operațiunea sa specială>", declara secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, la radio LBC: „El a pregătit terenul pentru a putea spune <uite, acesta este acum un război împotriva naziștilor și am nevoie de mai mulți oameni>. Am nevoie de mai multă carne de tun".
O declarație oficială de război pe 9 mai ar putea potența sprijinul public pentru invazie. De asemenea, în conformitate cu legislația rusă, i-ar permite lui Vladimir Putin să mobilizeze rezerviști și să recruteze oameni, despre care oficialii spun că Rusia are nevoie disperată pe fondul unui deficit tot mai mare de forță de muncă.
Pe 24 februarie, Rusia a lansat o operațiune militară specială de denazificare și demilitarizare a Ucrainei. Vladimir Putin și-a numit obiectivul „protecția oamenilor care au fost supuși hărțuirii și genocidului de către regimul de la Kiev timp de opt ani”, potrivit Ria Novosti.