La Amsterdam se desfasoara saptamana dedicata minoritatilor sexuale
Sute de mii de oameni au iesit pe strazi la Amsterdam, pentru a urmari evenimentele programate in saptamana dedicata minoritatilor sexuale. Punctul culminant a fost parada barcilor care are loc in fiecare an, cu acest prilej, pe unul din canalele metropolei olandeze.
De Redactia Observator la 04.08.2013, 11:08Podurile si cheiurile din Amsterdam erau pline de lume. Sute de mii de turisti si de localnici s-au insirat pe malul unuia din pitorestile canale ale orasului, pentru a asista la defilarea barcilor cu reprezentanti ai minoritatilor sexuale. Fireste, dintre spectatori nu lipseau romanii. ”Venim in fiecare an. Este unul din cele mai importante evenimente din Amsterdam. E foarte multa lume, muzica buna, e si o zi superba, lucru rar pentru Amsterdam. E foarte frumos”, spus o romanca.
Localnicii spun ca evenimentul, devenit de mult traditional, simbolizeaza libertatea de care se bucura toti cetatenii Olandei. “Este cel mai placut eveniment din Amsterdam. Toti oamenii sunt minunati, in multime te simti minunat. Toti suntem ca un singur om”, a explicat un olandez.
Pe canal au defilat 75 de nave la bordul carora se aflau atat homosexuali, cat si prieteni din afara comunitatii lor. Armata olandeza, echipa nationala de fotbal, in frunte cu antrenorul sau, politia si chiar serviciul fiscal au luat parte la parada si au primit aplauzele spectatorilor.
A fost salutata cu ovatii o barca plina cu barbati si femei in uniforma trupelor speciale rusesti, Omon. Acestia au dorit sa ia peste picior fortele de ordine din Rusia care ii aresteaza imediat pe toti cei care indraznesc sa-si declare deschis apartenenta la minoritatile sexuale.
Parada gay din Amsterdam are loc, in fiecare an, la inceputul lunii august si este cea mai mare de acest fel din Europa.