Petrecere la Palatul Buckingham! Regina Elisabeta a-II-a a Marii Britanii a dat startul serbărilor de Anul Culturii
A fost petrecere la Palatul Buckingham. Regina Elisabeta a doua a Marii Britanii a dat startul serbărilor Anului Culturii, care celebrează legăturile dintre Regatul Unit şi India, fostă colonie.
De Redactia Observator la 28.02.2017, 09:28A fost petrecere la Palatul Buckingham. Regina Elisabeta a doua a Marii Britanii a dat startul serbărilor Anului Culturii, care celebrează legăturile dintre Regatul Unit şi India, fostă colonie.
O serie de expoziţii şi evenimente care sărbătoresc atât cultura britanică dar şi pe cea indiană vor avea loc de acum încolo, timp de un an, în cele două ţări. La petrecerea de seara trecută au participat oameni politici, actori, sportivi şi personalităţi din lumea modei.
Noaptea trecută, Palatul Buckingham a fost luminat de proiecţii colorate care mai de care mai spectaculoase. Cea mai mare dintre ele a reprezentat un păun, pasărea naţională a Indiei.
Indienii reprezintă cel mai mare grup etnic din Regatul Unit, cu peste 1,5 milioane de oameni. Anul acesta, India sărbătoreşte 70 de ani de când a ieşit de sub dominaţia Imperiului britanic.