Antena LIVE

Curs valutar

Video

Martor la prăbuşirea avionului în Indonezia: "Am văzut cum cădea şi apoi a explodat. Mare minune că nu m-a lovit"

Hendrik Mulyadi este un pescar își scotea capcanele de crab, atunci când a auzit o explozie uriașă în apropiere. Marea s-a ridicat brusc, ridicând barca pescarului indonezian în timp ce fumul umplea aerul.

De la 12.01.2021, 11:50
WhatsApp
Pescarii care se aflau în zona tragediei au văzut totul. Ei spun că nu au auzit niciun zgomot specific de avion, doar l-au văzut căzând ca un fulger Profimedia Images

Avionul a căzut ca un fulger în apă

"Sunt norocos că nu m-a lovit", și-a amintit el, încă vizibil zdruncinat de ceea ce a văzut. "A fost ca o fulgerare, foarte rapid. A explodat când a lovit apa. Am văzut resturi plutind. Erau resturi de avion", a spus pescarul pentru nytimes.com.

Hendrik, în vârstă de 30 de ani, era unul dintre cei cinci pescari de crab care lucrau sâmbătă după-amiază, când zborul aerian Sriwijaya 182 a căzut din cer câteva minute după decolare, cu 62 de persoane la bord, dintre care 10 copii și bebeluși. Avionul s-a prăbușit în Marea Java, la aproximativ 300 de metri de locul în care Hendrik pescuia.

În mod normal, o insulă adormită, cu relativ puțini vizitatori, Lancang a devenit acum o bază pentru operațiunea de căutare și recuperare, condusă de Basarnas, agenția națională de căutare și salvare din Indonezia. Locul prăbușirii se află la mai puțin de un kilometru de insulă.

Un alt pescar a văzut şi el dezastrul

Când avionul a căzut în mare, era atât de aproape de insulă încât a zguduit ferestrele. Un pescar, Sahapi, se afla pe apă împreună cu echipajul său, verificându-și capcanele de crab nu departe de barca celuilalt pescat, Hendrik, când a avut loc dezastrul.

Sahapi, în vârstă de 52 de ani, pescar pe insula Lancang, a spus că a auzit o explozie uriașă. A simțit cum marea îi ridică barca și a văzut pâlpâiri de galben și roșu sub suprafață. "Am văzut resturi în apa", a spus el. "Fumul negru gros a umplut aerul. Apa era galbenă și roșie"

La început, a crezut că ar fi un tsunami, apoi și-a dat seama că barca lui Hendrik era mai aproape de locul exploziei şi a crezut că prietenul său trebuie să fi fost lovit de fulger.

"Mi-a fost frică să nu mă răstoarne valul", a spus el. "M-am uitat în dreapta și în stânga și nu am văzut barca prietenului meu". "Nu am auzit niciun sunet de avion", a spus el

Pescarul s-a grăbit acasă să dea vestea proastă a morții prietenului său Hendrik. Spre ușurarea sa, Hendrik s-a întors la scurt timp și a raportat că a avut loc un accident de avion.

Sahapi i-a dus apoi pe ofițerii de poliție din insulă la fața locului după ce a aflat de accident și i-a ajutat să folosească o ancoră pentru a scoate cabluri și bucăți de îmbrăcăminte de la locul prăbuşirii avionului.

Pescarii martori, marcaţi de scenele văzute

Pescarul a spus că este încă în șoc. "Am încă traume" a spus el. "Stau acasă şi am momente în care tremur inexplicabil şi mă bâlbâi în timp ce vorbesc. Mi-am pierdut pofta de mâncare şi nu pot să dorm", spune el

Autoritățile nu au permis pescarilor din Lancang să își verifice capcanele din apropierea locului tragediei aviatice. Pescarul Hendrik are 550 de capcane care așteaptă să fie scoase, ca să îşi poată asigura existenţa zilnică.

Cristian Ionescu
aviatica avion indonezia martor prabusire sriwijaya air tragedie
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024