Moartea unei sportive de 22 de ani rămâne un mister. Ce au descoperit anchetatorii la trei ani de la tragedie
Ancheta în cazul morţii suspecte a jucătoarei de rugby Brooke Morris a fost finalizată. La aproape trei ani de la moartea tinerei, s-a descoperit că Morris a fost găsită înecată într-un râu din Ţara Galilor la scurt timp după ce a avut o altercaţie în club.
De Cristina Dimulescu la 21.04.2022, 18:14Jucătoarea de rugby Brooke Morris petrecuse într-un club din Ţara Galilor până după miezul nopţii cu prietenii. Nimic nu avea să prevestească moartea tinerei sportive, care pe atunci avea doar 22 de ani. Un incident de-a dreptul bizar avea să schimbe însă totul. Un bărbat a făcut un comentariu despre sprâncenele ei, iar Brooke Morris l-a pălmuit. Ea a fost dusă înapoi de prieteni la casa familiei ei din Trelewis, dar nu a intrat niciodată înăuntru. Anchetatorii aveau să-i descopere cadavrul într-un râu din apropiere cinci zile mai târziu.
Ce au descoperit anchetatorii
Timp de cinci zile, Brooke Morris a fost dată dispărută. A fost chiar lansată o căutare uriașă pentru „petrecăreaţa” Brooke. Prietenii și familia ei au spus despre dispariţia ei că nu îi stă în caracter să facă aşa ceva.
Anchetatorii au stabilit că jucătoarea de rugby a murit înecată, iar testele toxicologice au arătat că a băut o „cantitate semnificativă de alcool”, care era de trei ori mai mare decât limita permisă şoferilor.
- Val de "sinucideri" în rândul oligarhilor. Vicepreședintele Novotek s-ar fi spânzurat, după ce și-ar fi ucis...
- Un băiețel de nici 2 anișori a murit strivit de o piatră funerară, sub privirile mamei. Tragedie într-un...
- "L-a atacat pe copilul mic, iar ăsta mare a fugit şi s-a băgat în mărăcini". Doi copii, la un pas de moarte...
„Nu era genul certăreaţă, nu este așa. (...) Nu cred că a vrut să-l pălmuiască. Cred că a fost doar o reacție la beție.", le-a declarat anchetatorilor Jemma Griffiths, prietena lui Brooke Morris.
Nu s-a putut stabit ce intenţiona Morris să facă la râu
Anchetatorii cred că tragedia a avut loc din cauza consumului de alcool şi că nu a fost victima vreunei infracţiuni.
„Nu s-a întors în casa ei, ci a mers în spatele ei și a urcat pe o poartă care ducea la unul dintre afluenții râului Taff." (...) „Nu s-a putut însă stabili de ce s-a îndreptat spre râu”, a fost concluzia medicului legist Rachel Knight.
sursa: Thesun