Video "L-a atacat pe copilul mic, iar ăsta mare a fugit şi s-a băgat în mărăcini". Doi copii, la un pas de moarte după ce au fost atacaţi de o ursoaică cu pui
Doi copii, de 8 şi 11 ani, au fost la un pas de moarte, după ce au dat nas în nas cu o ursoaică cu pui. S-a întâmplat ieri după-amiază, într-o comună din Sibiu. Unul dintre copii a fost rănit grav şi a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu. Ambii copii ar fi putut fi ucişi dacă în apărarea lor nu ar fi sărit câinii familiei, care au reuşit să o pună pe fugă pe ursoaica furioasă. Vă avertizăm că urmează detalii care vă pot afecta emoţional!
Cei doi fraţi aveau grijă de oile familiei, la marginea satului Armeni, din judeţul Sibiu. La un moment dat, însă, o ursoaică uriaşă, însoţită de cei doi pui, le-a ieşit în cale.
Tatăl copiilor: Băieţii erau cu oile şi a venit ursul de la pârâu, l-a atacat pe copilul mic, iar ăsta mare a fugit şi s-a băgat în mărăcini, în spini. A apucat să scape ăsta mare.
Copilul atacat a fost scăpat din ghearele ursoaicei chiar de câinii de la stână. Aceştia au început să latre şi s-au repezit de câteva ori la ursoaică, iar animalul sălbatic s-a retras în pădure. Copiii s-au dus acasă pe picioarele lor, unde le-au povestit tatălui calvarul prin care au trecut. Bărbatul a sunat imediat la 112.
Atacaţi de ursoaica cu pui
Andreea Ştefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu: La faţa locului, copiii erau conştienţi, cooperanţi şi stabili. Unul dintre ei a fost transportat la CPU Luther cu plăgi muşcate la nivelul scalpului şi şoldului.
Ioana Mătăcuţă, purtător de cuvânt Spitalul de Pediatrie Sibiu: Copilul este conştient, stabil hemodinamic şi respirator. În acest moment se efectuează investigaţii şi consultaţii de specialitate şi va rămâne internat în secţia Chirurgie Pediatrică.
Satul Armeni se află într-o zonă deluroasă, în care urşii nu prea îşi fac apariţia. După acest inicident, autorităţile vor monitoriza întreaga zonă.
Maria Greavu, primar comuna Loamneș: O să anunţăm toţi crescătorii de animale într-o primă fază să fie un pic mai prudenţi şi mai atenţi, urmând să monitorizăm toată situaţia în cazul în care va fi semnalată prezenţa în zonă a ursoaicei să luăm măsuri şi inclusiv să solicit o autorizaţie de relocare a lui.
Ursoaicele cu pui sunt extrem de periculoase, iar atacurile lor sunt imprevizibile. Autorităţile ne recomandă să nu ne apropiem sub nicio formă de aceste animale şi să sunăm imediat la 112 dacă ne ies în cale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰