Momentul în care un roi de drone ucrainene distruge 4 avioane Il-76. Ruşii nici nu au ştiut de unde a venit atacul. Budanov: "Lucrăm de pe teritoriul Rusiei"
Război în Ucraina. O imagine arată momentul atacului cu drone care a distrus pe 29 august două avioane militare cargo rusești Il-76 şi a avariat alte două la Baza Aeriană Kresti din regiunea Pskov. Atacul respectiv i-a surprins atât de mult pe ruşi încât au speculat că roiul de drone care a lovit aerodromul a fost lansat din Estonia, ţară NATO. Însă Kirilo Budanov, şeful serviciului de informații militare al Ucrainei, a declarat pentru The Drive, că dronele au fost lansate chiar din interiorul Rusiei.
De Redactia Observator la 01.09.2023, 12:43Noile imagini din satelit obținute de The Drive arată că cel puțin două avioane de marfă Il-76 Candid au fost distruse și alte două au fost avariate într-un atac masiv cu drone asupra bazei aeriene Kresti din regiunea Pskov în noaptea de 29 august spre 30 august. Site-ul The Drive a publicat şi o imagine în infraroșu care arată una dintre aeronave în momentul în care a fost lovită.
Imagini surprinse de sateliţii Planet Labs surprinse după atac arată resturile carbonizate a două avioane. Alte două aeronave par să prezinte daune în partea superioară a fuzelajului, la mijloc, unde sunt atașate aripile. Partea superioară a aeronavei este locul în care se află rezervoarele de combustibil ale avioanelor cargo și o secțiune critică a aripilor.
Budanov: Atacul de la aerodromul din Pskov a fost lansat din interiorul Rusiei
- Ucraina contraatacă iar cu drone pe teritoriul Rusiei. A lovit lângă centrala nucleară de la Kursk, una din cele...
- Rușii au instalat bariere flotante pentru a proteja podul din Crimeea de atacurile cu drone marine. Imaginile...
- Ruşii contraatacă pe frontul de sud şi lovesc cu tot arsenalul pe frontul de nord unde au adus 110.000 de soldaţi
- Igor Ghirkin anunţă, din puşcărie, că vrea să candideze împotriva lui Putin. Îl consideră pe actualul...
- "Criticii contraofensivei să tacă din gură. A critica e egal cu un scuipat pe faţa soldatului ucrainean". Kuleba,...
- Cum au reuşit ucrainenii să străpungă prima linie defensivă rusă după 3 luni de atacuri. Tablouri şi covoare...
Aceste segmente ale aeronavei au fost vizate în mod special de drone, care au fost lansate din interiorul Rusiei, a declarat joi, în exclusivitate, pentru The Drive, generalul ucrainean Kirilo Budanov, șeful Direcției de Informații Militare din Ucraina (GUR). "Lucrăm de pe teritoriul Rusiei", a dezvăluit Budanov, dar nu a precizat dacă atacul a fost efectuat de personal GUR sau de partizani ruși, mai transmite sursa citată. De asemenea, a refuzat să spună ce fel de drone au fost folosite sau câte.
Imaginile susțin varianta lui Budanov despre amploarea pagubelor cauzate în timpul atacului. Acesta a apreciat că "două aeronave au fost distruse și alte două au fost grav avariate". The Drive a obţinut şi o captură de pe o flimare cu o cameră cu infraroșu de la una dintre dronele folosite în atac. Imaginea, furnizată de o sursă GUR, arată momentul imediat după ce o dronă a lovit aeronava fix în acelaşi loc în care alte două au fost lovite. Se poate presupune că a fost vizată aceeași zonă critică la toate aeronavele, dar că doar două din ele ar fi avut rezervoarele pline, prin urmare au ars ca o torţă.
Imaginea în infraroșu sugerează că, cel mai probabil, atacul a constat în bombe aruncate de o dronă sau de drone controlate local. Este puţin probabil ca sursa imaginii să fie o dronă de supraveghere care a înregistra atacul. Ipoteza confirmă şi comentariile lui Budanov că acesta a fost un atac lansat din interiorul Rusiei, cel mai probabil de foarte aproape de baza respectivă, mai explică sursa citată. Prin urmare în acest atac nu s-ar fi folosit drone autonome cu rază lungă de acțiune, lansate din Estonia, aşa cum au speculat unele surse ruseşti.
Filmarea de la care The Drive a obţinut captura foto sugerează că drona respectivă a aruncat şi una dintre bombe. Succesul acestui atac ridică noi semne de întrebare cu privire la apărarea forțelor ruse și capacitatea lor de a contracara operațiunile cu drone asupra bazelor şi aerodromurilor din ţară.
Ucraina a declanşat o serie complexă și la scară largă de atacuri cu drone în toată Rusia
Şi atacul de luna trecută asupra bazei aeriene Stolsy-2 a fost efectuat la ordinul GUR de către oameni aflaţi în interiorul Rusiei. După atac, oficialii ruși au ordonat patrule de pază sporită în jurul acelei baze şi au căutat colaboratori care au ajutat la atac. Informaţii neconfirmate au sugerat că până la 20 de drone ar fi vizat aerodromul din Pskov, parte a unei serii complexe și la scară largă de atacuri cu drone în toată Rusia.
Un motiv pentru care a fost vizată această bază este acela că apărarea ei nu a fost la fel de robustă ca cea observată la bazele unde sunt staţionate bombardiere rusești. Avioanele Il-76 sunt coloana vertebrală a aviației militare ruse, jucând un rol similar cu cel al avioanelor americane C-17. Budanov a mai dezvăluit că GUR a vizat în mod special aceste avioane pentru că erau în stare de funcționare și erau folosite pentru "transportarea încărcăturilor militare și a parașutilor din Divizia Aeropurtată".
La baza aeriană Kresti din regiunea Pskov este staţionat Regimentul 334 al Aviației de Transport Militar care operează până la aproximativ 20 de avioane Il-76. Dacă patru dintre aeronave au fost avariate, ar reprezenta o parte semnificativă a flotei de acolo. The Drive nu a putat evalua dacă cele două aeronave avariate pot fi reparate sau nu. Portalul olandez Oryx susţine că 2 Il-76 au fost distruse complet şi alte două au fost avariate prea mult pentru a putea fi reparate.
În Forțele Aeriene Ruse se află aproximativ 100 de avioane Il-76. Cât de mare este impactul asupra capacității Rusiei de a livra armament, provizii și trupe pe calea aerului, rămâne de văzut, dar sunt şanse mari ca Ucraina să continue astfel de atacuri.
De altfel, vineri dimineaţă, a fost semnalat un nou atac în regiune. Pe rețelele de socializare au circulat imagini cu o presupusă activare a apărării aeriene la sau în apropierea bazei aeriene Kresti din Pskov. "În zona Krestov, observatorii de la unul dintre punctele de control au depistat un singur obiect neidentificat pe cer. Imagini arată măsurile pentru neutralizarea sa. Nu există pagube la sol" a declarat Mihail Vedernikov, guvernatorul regional, pe canalul său Telegram. Canalul de Telegram al Ministerului rus al Apărării nu a oferit niciun detaliu despre atac, și nici oficialiii ucraineni.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și