Netanyahu cere armatei să continue lupta în forță totală în Liban. Israelul ignoră apelul americanilor la o încetare a focului
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a transmis armatei să continue lupta în forță totală în Liban, după ce SUA, Marea Britanie și alți aliați au cerut o încetare a focului de 21 de zile între Israel și gruparea Hezbollah.
De Redactia Observator la 26.09.2024, 13:13Război Israel - Hezbollah. Benjamin Netanyahu ignoră apelul de încetare a focului în Liban cerut de SUA, UE, Japonia, Canada și mai multe țări arabe. Premierul a transmis armatei israeliene să continue să lupte cu toată forţa. "Veștile despre o încetare a focului nu sunt adevărate. Aceasta este o propunere americano-franceză, la care premierul nici nu a răspuns. Şi ştirea despre presupusa directivă de moderare a luptei din nord este opusul adevărului. Prim-ministrul a instruit IDF să continue luptele cu toată forța și conform planurilor care i-au fost prezentate. De asemenea, luptele din Gaza vor continua până când toate obiectivele războiului vor fi atinse", a transmis biroul premierului, citat de BBC. Netanyahu a părăsit joi Israelul pentru a se adresa Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Israel Katz, ministrul de Externe al țării, a spus ulterior şi el că "nu va exista încetare a focului în nord". Israelul "va continua să lupte împotriva organizației teroriste Hezbollah cu toată puterea noastră până la victorie și la întoarcerea în siguranță a locuitorilor din nord la casele lor", a transmis Katz într-o declarație postată pe platforma X.
Durii din guvernul israelian resping propunerea de încetare a focului în Liban
Partenerii de linie dură din coaliţia de dreapta a premierului israelian Benjamin Netanyahu au respins joi propunerile Statelor Unite şi Franţei pentru o încetare a focului de 21 de zile în Liban, relatează Reuters. Ministrul de finanţe Bezalel Smotrich, care conduce una dintre cele două facţiuni naţionalist-religioase din coaliţie, a declarat că mişcarea Hezbollah ar trebui să fie zdrobită şi că numai capitularea sa ar face posibilă întoarcerea persoanelor evacuate. "Inamicul nu trebuie să aibă timp să-şi revină după loviturile grele pe care le-a primit şi să se reorganizeze pentru continuarea războiului după 21 de zile", a afirmat el într-o declaraţie. Facţiunea de extremă-dreapta a ministrului securităţii naţionale, Itamar Ben-Gvir, s-aa declarat şi ea împotriva propunerii.
- Război Israel - Hezbollah. Armistițiu de 21 de zile cerut de SUA, UE, Japonia, Canada și mai multe țări arabe
- Armata Israelului a lovit "peste 2.000 de ţinte teroriste" ale grupării Hezbollah în Liban, în ultimele trei zile
- Ministrul Sănătății din Liban: "Suntem deja în război". 500.000 de persoane au fost strămutate
- Orientul Mijlociu se pregăteşte pentru evacuări în masa. 1.500 de români trăiesc în Liban: mesajul venit de la...
Statele Unite şi Franţa, susţinute de alţi aliaţi, au cerut miercuri o încetare a focului de 21 de zile de-a lungul "liniei albastre" dintre Israel şi Liban, linia de demarcaţie dintre cele două ţări, pentru a permite părţilor să negocieze în vederea unei potenţiale soluţionări diplomatice a conflictului.
În ultima săptămână, Israelul a lansat cele mai puternice lovituri aeriene împotriva Libanului de la războiul din 2006, ucigând peste 600 de persoane, în timp ce lunile întregi de tiruri transfrontaliere schimbate cu mişcarea Hezbollah, care este susţinută de Iran, s-au apropiat de un război total. Hezbollah a tras sute de rachete asupra unor ţinte din Israel, inclusiv, pentru prima dată, asupra centrului economic al ţării, Tel Aviv, deşi sistemul de apărare aeriană al Israelului a asigurat că pagubele au fost limitate.
Miercuri, şeful armatei israeliene a făcut cel mai explicit comentariu public cu privire la posibilitatea unui atac terestru asupra Libanului, spunând trupelor din apropierea frontierei să fie pregătite să treacă frontiera. Nu a fost imediat clar dacă declaraţiile lui anunţă o operaţiune terestră sau este o tactică de negociere menită să preseze Hezbollah să dea înapoi. Israelul a consolidat, de asemenea, forţele la frontiera de nord şi a chemat miercuri două brigăzi de rezervă suplimentare în sectorul de nord.
Israelul şi Hezbollah au schimburi de tiruri de aproape un an, de când Hezbollah a lansat un prim atac la o zi după ce luptători ai mişcării islamiste palestiniene Hamas au atacat comunităţi din sudul Israelului.