Antena LIVE

Curs valutar

Derută la Pentagon după o încălcare scandaloasă de protocol. Nici măcar adjuncta secretarului apărării nu a ştiut de spitalizarea sa

Lloyd Austin, secretarul american al Apărării, a ținut Casa Albă în întuneric timp de mai multe zile în legătură cu spitalizarea sa la terapie intensivă. Nici măcar adjuncta lui Lloyd Austin nu a ştiut despre internarea acestuia în spital. Oficialul american a publicat o declarație sâmbătă seara în care spune că îşi asumă întreaga responsabilitate pentru decizia luată. 

De la 08.01.2024, 10:29
WhatsApp
Derută la Pentagon după o încălcare scandaloasă de protocol. Nici măcar adjuncta secretarului apărării nu a ştiut de spitalizarea sa Profimedia

Spitalizarea secretarului apărării american Lloyd Austin a fost ţinută la mare secret, astfel că nici măcar adjuncta sa nu a fost pusă în temă imediat, au declarat duminică oficiali de la Washington, după ce anterior mass-media americane au relatat că preşedintele Joe Biden însuşi a fost înştiinţat cu o întârziere de câteva zile, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Casa Albă anunţată după mai bine de 3 zile 

Austin, în vârstă de 70 de ani, a fost internat la Unitatea de terapie intensivă a Centrului medical militar naţional Walter Reed în ziua de Anul Nou după ce a acuzat dureri puternice la 22 decembrie în urma unei proceduri medicale încă nedezvăluite.

Din punct de vedere ierarhic, Austin se situează chiar sub Biden la vârful lanţului de comandă al armatei SUA, iar îndatoririle sale îi cer să fie disponibil în orice moment pentru a răspunde la orice criză de securitate naţională. Asta înseamnă că el trebuie să fie mereu gata să stabilească comunicaţii securizate cu alţi oficiali în cazul unui atac nuclear, lucru care ar fi fost dificil de făcut de pe un pat de terapie intensivă.

Pe acelaşi subiect

Pentagonul a avut nevoie de trei zile și jumătate pentru a informa Casa Albă că Lloyd J. Austin III a fost internat de Anul Nou în urma unor complicații după o operaţie programată, care nu era urgentă,  au declarat sâmbătă doi oficiali americani.

Încălcare de protocol ieşită din comun

Este o încălcare de protocol ieşită din comun, care a derutat oficialii din întregul guvern, inclusiv de la Pentagon, comentează The New York Times.  Lloyd Austin este responsabil de cei 1,4 milioane de militari activi ai țării într-un moment în care războaiele din Gaza și Ucraina au dominat peisajul securității naționale americane.

Secretarul adjunct al apărării Kathleen Hicks a preluat o parte dintre atribuţiile sale operaţionale pe 2 ianuarie, în timp ce se afla în vacanţă în Puerto Rico, a declarat un oficial american. Dar Hicks a fost informată abia pe 4 ianuarie de ce Austin nu era disponibil, au declarat trei oficiali pentru Reuters. Este exact ziua în care preşedintele Joe Biden şi alţi responsabili de rang înalt de la Casa Albă au fost informaţi că Austin este spitalizat de la 1 ianuarie, au declarat cinci oficiali.

Totuşi, anumite cercuri de la Pentagon au fost la curent cu situaţia lui Austin mult mai devreme. Şeful Statului Major Interarme, generalul de aviaţie Charles 'CQ' Brown a aflat de spitalizare cu doua zile mai devreme, pe 2 ianuarie, a declarat un responsabil american. Pentagonul a explicat duminica aceasta că întârzierea în dezvăluirea spitalizării ministrului apărării a avut drept cauză, cel puţin parţial, faptul că şeful de cabinet al lui Austin era bolnav.

Lloyd Austin îşi asumă întreaga responsabilitate

Lloyd Austin a declarat sâmbătă, într-un comunicat, că îşi asumă "întreaga responsabilitate" pentru secretul din jurul spitalizării sale. Congresul SUA a fost informat abia vineri, cu puţin timp înainte ca Pentagonul să-şi facă publică declaraţia.

Pentagonul nu a precizat încă pentru ce este tratat Austin, când va fi externat din spital şi dacă şi-a pierdut cunoştinţa sau a fost sub anestezie în ultima săptămână. Secretarul de stat Anthony Blinken a declarat duminică, în timpul unei conferinţe de presă, că "nu era la curent cu problema medicală (a lui Austin)".

"Aştept cu nerăbdare să îl văd complet recuperat şi să lucrăm împreună", a spus Blinken. Mai mulţi congresmeni au declarat că problema de comunicare ivită ridică întrebări serioase cu privire la conducerea Pentagonului.

Într-un comunicat comun, parlamentari de top democraţi şi republicani din Comisia pentru apărare din Camera Reprezentanţilor au cerut Pentagonului transparenţă cu privire la starea de sănătate a lui Austin "şi la procesul decizional din ultima săptămână".

"Mai multe întrebări rămân fără răspuns, inclusiv care au fost procedura medicală şi complicaţiile rezultate, care este starea actuală de sănătate a secretarului, când şi cum s-a făcut delegarea responsabilităţilor sale şi motivul întârzierii notificării preşedintelui şi a Congresului", se afirmă în comunicat.

"Atunci când una dintre cele două autorităţi naţionale de comandă ale ţării este în imposibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiile, familiile militarilor, membrii Congresului şi populaţia americană merită să cunoască întreaga amploare a circumstanţelor", afirmă într-un comunicat separat Roger Wicker, republican de top din Comisia pentru apărare din Senat, care a criticat modul în care Austin a gestionat problema sa de sănătate.

Pentagonul a precizat că Austin a rămas duminică în spital, dar că se recuperează bine şi are o stare de spirit bună. "De la reluarea atribuţiilor sale vineri seara, secretarul a primit informaţii operative şi a oferit îndrumările necesare echipei sale", se arată într-un comunicat al Pentagonului. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

lloyd austin sua spitalizare
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024