Antena LIVE

Curs valutar

Video

Premierul britanic anunţă că va trimite 5.000 de rachete Ucrainei. Bolojan, după summit-ul de la Londra: România creşte bugetul Apărării

Summitul de la Londra s-a încheiat cu propunerea unui armistiţiu în Ucraina. Emmanuel Macron spune că nu va exista nicio desfăşurare de trupe europene în următoarele săptămâni, în timp ce premierul britanic a vorbit despre patru paşi importanţi pentru a sprijini Ucraina. Prezent la reuniune, Ilie Bolojan a spus că garanţiile de securitate care pot fi acordate Ucrainei presupun şi implicarea Statelor Unite.

De la 03.03.2025, 08:11
WhatsApp
Vezi și:

Armistiţiul de o lună - în aer, pe mare şi asupra infrastructurii energetice - a fost propus de preşedintele francez şi de premierul britanic. Emmanuel Macron a declarat că este nevoie, în primă fază, de un acord limitat întrucât o încetare completă a focului este foarte dificil de supravegheat în acest punct al războiului. Într-un interviu pentru presa franceză, liderul de la Elysee a sugerat că orice desfăşurare de trupe europene nu va avea loc în următoarele săptămâni, ci după ce ambele părţi discută detaliile unui eventual acord de pace. Iar Keir Starmer a anunţat patru paşi importanţi pentru a ajuta Ucraina.

Reacţiile liderilor europeni

"Vom menţine ajutorul militar şi vom continua să creştem presiunea economică asupra Rusiei pentru a da putere Ucrainei acum. Am fost de acord că orice pace durabilă trebuie să asigure suveranitatea şi securitatea Ucrainei, iar Ucraina trebuie să fie prezentă la masa negocierilor de pace", a declarat Keir Starmer, premierul britanic. În plus, Starmer a spus că, în cazul unui acord de pace, liderii europeni vor încerca să descurajeze orice invazie viitoare a Rusiei în Ucraina şi va exista o "coaliţie a celor binevoitori" pentru a apăra Ucraina şi a garanta pacea în ţară.

"Anunţ un nou acord care va permite Ucrainei să folosească 1,6 miliarde de lire sterline din fondurile de export britanice pentru a cumpăra peste 5.000 de rachete de apărare aeriană, care vor fi făcute în Belfast", a declarat Keir Starmer, premierul britanic. Volodimir Zelenski a subliniat, în urma întâlnirii, că Rusia este agresorul şi că Ucraina nu va recunoaşte niciodată ca pământ rusesc teritoriile ocupate în acest moment. Preşedintele ucrainean s-a întâlnit şi cu Regele Charles la Sandringham, la câteva zile după ce monarhul l-a invitat pe Donald Trump în Marea Britanie pentru o vizită de stat. Discuţiile dintre cei doi vin după ce, vineri, scandalul diplomatic din Biroul Oval dintre Zelenski şi Trump a şocat Europa. Liderul de la Kiev a vorbit la BBC şi despre acordul privind exploatarea mineralelor ucrainene pe care trebuia să-l semneze cu Statele Unite.

"Acordul privind mineralele este gata. Nu era gata, aveam multe variante, dar acum o avem pe ultima care este gata şi miniştrii o pot semna", a declarat Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei. Prezent la Londra, Ilie Bolojan a vorbit despre importanţa ajutorului Statelor Unite. Liderii Europei au transmis oficialilor de la Bucureşti mesaje de susţinere, dar şi avertismente, în condiţiile în care Casa Albă se gândeşte să retragă trupele americane care întăreau securitatea pe continentul nostru. "S-a convenit că garanţiile de securitate care pot fi acordate Ucrainei nu pot fi asigurate fără un sprijin din partea Statelor Unite ale Americii. Aceste garanţii de securitate nu sunt doar pentru Ucraina, ci pentru tot flancul estic, de la Baltică până la Marea Neagră", a declarat Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României.

Ceilalţi oficiali prezenţi la summitul din Londra au venit, la rândul lor, cu propuneri pentru a ajuta ţara atacată de Rusia. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus că mai multe state europene vor majora bugetele pentru apărare, fără a preciza care sunt acestea sau în ce proporție. Ideea a fost susţinută şi de cancelarul german. "Germania cheltuie 2% din PIB pentru apărare şi discută acum cum să continue acest buget crescut şi, poate, mai mult în anii care vin datorită capacităţilor NATO", a declarat Olaf Scholz, cancelarul Germaniei.

Preşedinta Comisiei Europene va anunţa zilele următoare un plan pentru a consolida securitatea blocului european. "Suntem pregătiţi să apărăm democraţia, să apărăm principiul că există statul de drept, că nu poţi să-ţi invadezi vecinul şi să-l intimidezi şi nu poţi schimba graniţele prin forţă", a declarat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene. Emmanuel Macron a avertizat, din nou, că Vladimir Putin ar putea ataca România dacă nu este oprit în Ucraina. "Dacă vom lăsa Rusia să ocupe Ucraina, care are astăzi cea mai mare armată terestră din Europa, vom lăsa Rusia la graniţele cu România, cu Moldova", a declarat Emmanuel Macron, preşedintele Franţei.

La reuniunea de la Londra au participat 19 lideri care au fost întâmpinaţi personal de premierul britanic Keir Starmer şi de garda de onoare regală în inima Londrei, la Casa Lancaster - un loc plin de istorie, unde au fost luate cele mai importante decizii din istoria NATO.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

summit londra londra volodimir zelenski ue ucraina ilie bolojan
Întrebarea zilei
Credeţi că politica noului preşedinte Donald Trump va avea un impact negativ asupra României?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Cum se împăturesc, de fapt, hainele fără să se șifoneze. Metodele simple pe...
Fanatik.ro
Publicat 03.03.2025
Cât a ajuns să coste o masă la restaurant, în București, în 2025. Clienții...
Gandul
Publicat 03.03.2025
Navele militare ale SUA nu mai primesc combustibil în Norvegia. Reacția...
Adevărul
Publicat 03.03.2025
Echipele eliminate revin astăzi la Power Couple! Doar o pereche va avea șansa...
A1
Publicat 03.03.2025
Horoscopul zilei de 4 martie 2025. Balanțele pierd bani. Află ce se întâmplă...
CaTine
Publicat 03.03.2025
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță!...
spynews.ro
Publicat 03.03.2025
Înaintea dialogului încins de la Casa Albă, Zelenski îi dăduse lui Trump un...
GSP
Publicat 28.02.2025
Revoltă totală la Românii au Talent, după ce Andra a oferit Golden Buzz unui...
Click.ro
Publicat 03.03.2025
Jocuri PlayStation Plus din martie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Useit
Publicat 03.03.2025
Top 5 idei de afaceri pe care să le începi cu bani puțini
Money.ro
Publicat 03.03.2025
Guvernul a găsit arma împotriva TikTok: o ordonanță de urgență care prevede...
libertatea.ro
Publicat 03.03.2025
Halsey și-a surprins fanii cu un videoclip incendiar pentru piesa „Safeword”....
ZU
Publicat 03.03.2025
Pâine cu urzici și bicarbonat de sodiu. O pâine colorată și sănătoasă
Hello taste
Publicat 03.03.2025
Tinerii sunt mai plictisiți ca niciodată, iar specialiștii au descoperit motivul
Deparinti
Publicat 03.03.2025
Işıl Yücesoy din Dragoste și Ură – Ask Ve Mavi vorbește despre cancer....
Happy
Publicat 03.03.2025
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe...
BZI
Publicat 27.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum poți trata o criză renală. La ce metode poți apela pentru a ameliora...
Medicool
Publicat 03.03.2025