Proteste în Franţa şi Israel faţă de certificatul verde impus de autorităţi. Englezii se bucură de primul weekend fără restricţii
Nu mai vor restricţii, dar nici să se vaccineze. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă în toată Franţa şi au cerut demisia preşedintelui Emmanuel Macron. Sunt nemulţumiţi că doar cu certificatul verde mai pot intra la cinema sau mai pot călători cu trenul şi cu avionul. De celaltă parte a Canalului Mânecii, englezii se bucură de primul weekend fără restricţii.
De Simona Moloiu la 24.07.2021, 21:02- Demisia, Macron! Demisia, Macron! Demisia, Macron!
Aşa au sunat scandările francezilor nemulţumiţi de introducerea permisului de sănătate, fără de care nu mai pot călători cu trenul sau avionul, nu mai au acces la cinema sau în muzee. Protestatarii spun că este metoda prin care guvernanţii încearcă să îi oblige să se vaccineze, la fel cum au fost forţaţi angajaţii în domeniul Sănătăţii. Sunt însă şi francezi care au înţeles că vaccinul poate fi cea mai rapidă cale pentru a scăpa de pandemie.
"Ar fi minunat să ne putem bucura de viaţă din nou, să ieşim şi să ne întoarcem la viaţa pe care o aveam înainte", a spus un protestatar.
Cei care sunt împotriva vaccinului au ieşit în stradă şi în Israel. Sute de oameni s-au luat la bătaie cu forţele de ordine în faţa reşedinţei premierului.
- Grecia, pe punctul de a intra pe lista roşie. Ce se întâmplă cu românii nevaccinaţi care se întorc din vacanţă
- Deputații au respins propunerea lui Macron de folosire a certificatelor sanitare pentru vizitatorii din spitale şi...
- Britanicii au sărbătorit "Ziua Libertăţii" mai ceva ca Revelionul. După 480 de zile de carantină, au putut...
Protestatarii, care spun că nu vor să se vaccineze, s-au supărat pe şeful guvernului de la Ierusalim, după ce Naftali Bennett i-a acuzat că îi pun în pericol pe cei din jur. Cu mai bine de jumătate din populaţia adultă vaccinată, Israelul s-a văzut nevoit să revină la unele restricţii după ce numărul de infectaţi cu coronavirus a crescut din nou, din cauza supertulpinei Delta.
În mai multe ţări, sunt organizate proteste faţă de noile reguli
Pe de altă parte, englezii experimentează primul weekend de libertate după ce de luni majoritatea restricţiilor au fost ridicate, chiar dacă ţara se confruntă cu un nou val de îmbolnăviri. Zeci de mii de oameni, vaccinaţi sau cu test negativ, s-au strâns la primul festival organizat fără restricţii în ceea ce priveşte numărul de participanţi.
În ciuda relaxării, nici aici nu au lipsit protestele. În Londra, mii de oameni au ieşit în stradă pentru că trebuie să se autoizoleze dacă intră în contact direct cu o persoană vaccinată, chiar dacă sunt imunizaţi.
Datele din ultimele săptămâni arată că varianta Delta a pus stăpânire pe Europa şi este acum tulpina dominantă. Este motivul pentru care, în plin sezon turistic, Insulele Baleare se văd nevoite să reimpună restricţii. Restaurantele se închid mai devreme şi sunt interzise petrecerile şi adunările publice între orele 1 şi 6 dimineaţa.