Republica Moldova face pași rapizi spre Vest: A transmis a doua parte a chestionarului de aderare la UE
Premierul moldovean Natalia Gavriliţa a transmis joi reprezentanţilor Uniunii Europene cea de-a doua parte completată a chestionarului Comisiei Europene privind aderarea la Uniunea Europeană, în cadrul unei ceremonii de inaugurare a sediului nou al Delegaţiei UE în Republica Moldova, informează Agerpres, care citează portalul Deschide.md.
De Redactia Observator la 12.05.2022, 20:47"Republica Moldova aparţine istoric, cultural şi ca sistem de valori spaţiului european. Moldovenii privesc cu multă speranţă şi încredere într-un viitor european pentru Republica Moldova şi cred în rezultatele benefice ale reformelor necesare pentru integrarea europeană. R. Moldova a întârziat prea mult asumarea determinată a acestui drum, dar guvernul pe care îl conduc este hotărât să recupereze întârzierile şi să accelereze procesele pentru a pune ţara noastră acolo unde îi este locul - în familia ţărilor libere, în familia ţărilor europene", a declarat Gavriliţa, în cadrul ceremoniei.
Şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Janis Mazeiks, a declarat că a fost plăcut impresionat de rapiditatea cu care au fost oferite răspunsurile. "Aceasta arată determinarea oamenilor din R.Moldova să avanseze în relaţia lor cu Uniunea Europeană", a declarat el, precizând că informaţia prezentată va fi examinată de către Comisia Europeană, după care vor fi anunţaţi următorii paşi.
Prima parte a chestionarului de aderare la UE, trimis pe 22 aprilie
În 22 aprilie, premierul Natalia Gavriliţa i-a transmis ambasadorului Uniunii Europene la Chişinău, Janis Mazeiks, prima parte a chestionarului completat de aderare la UE. Gavriliţa a subliniat atunci că s-a lucrat intensiv la completarea chestionarului pentru a oferi o veste bună cetăţenilor înainte de sfintele sărbători pascale.