Antena LIVE
Video

Româncă arestată în timpul funerariilor lui Silvio Berlusconi. A fost săltată de carabinieri chiar la începutul ceremoniei din Catedrala Duomo

O româncă a fost arestată, ieri, în Piazza Duomo din Milano, în timpul funerariilor fostului premier italian Silvio Berlusconi. Potrivit publicației Il Giorno, tânăra de 21 de ani a fost săltată de carabineri când ceremonia din catedrală tocmai începuse.

De la 15.06.2023, 14:03

Românca a fost arestată puțin după ora 15.00.

Înainte de asta, polițiștii o observaseră cum urmărea atent persoanele care se aflau în zona Corso Vittorio Emanuele. Tânăra a intrat apoi într-un fast-food aflat în Galeria Fontana, iar la etajul doi s-a apropiat de un băiat de 18 ani, arătându-i o hârtie pe care era scris un text neinteligibil. Femeia a acoperit apoi cu foaia telefonul mobil al adolescentului, reușind astfel să i-l fure. Polițiștii au blocat imediat hoața și i-au returnat victimei telefonul mobil. 

Românca, arestată în timpul funerariilor lui Berlusconi

Românca este cunoscută oamenilor legii pentru fapte precum furt, comercializare de bunuri sustrase și nerespectarea măsurilor impuse de autorități. Ea primise acum mai bine de o lună interdicția de a intra în centrul istoric al orașului Milano.

Pe acelaşi subiect

În urma jafului, tânăra de 21 de ani a fost arestată și va trebui să răspundă în fața justiției pentru faptele de care este acuzată.

Italia şi-a luat adio de la "Il Cavaliere"

Italia şi-a luat ieri adio de la Silvio Berlusconi. 20.000 de oameni s-au adunat la Milano pentru funeraliile de stat, la care a asistat întreaga conducere politică a ţării şi mai mulţi lideri mondiali. 

Cortegiul funerar a fost primit cu aplauze şi scandări în Piaţa Domului din Milano, plină ochi de oameni care l-au admirat pe Silvio Berlusconi. 2.300 dintre ei au reuşit să intre în catedrală, alături de rudele magnatului, de premierul Meloni, miniştri plus preşedintele Matarella.

Şi din străinătate au venit mulţi lideri politici, printre care Viktor Orban, emirul Qatarului şi ministrul turc de Externe. 

Berlusconi a fost condus pe ultimul drum şi de rivalii din fotbal, precum preşedintele lui Juventus. Iar conducerea clubului Internazionale a trimis o coroană de flori. De altfel, piaţa a fost plină de fani ai echipelor lui de suflet, AC Milan şi Monza. 700 de jurnalişti au fost acreditaţi pentru acest eveniment. Pe lângă ei, oameni simpli veniţi şi de la o mie de kilometri distanţă. 

Ți-a plăcut acest articol?

romanca italia romanca arestata silvio berlusconi inmormantare funeralii
Întrebarea zilei
Sunteți de acord ca evazioniștii sub 1 milion de euro să scape de închisoare dacă dau banii înapoi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Unul din 24 de locuitori din New York este acum milionar
spotmedia.ro
Publicat 10.05.2024
PRIMELE IMAGINI | Florin Piersic a ajuns cu ambulanța la Spitalul „Foișor” /...
Gandul
Publicat 09.05.2024
Mitul locuințelor accesibile din România, spulberat. Economist: „Avem dobânda...
Adevărul
Publicat 10.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 12 mai 2024. Berbecii au conflicte în relația de cuplu....
CaTine
Publicat 11.05.2024
Carmen Harra, mesaj după ce starea lui Florin Piersic s-a înrăutățit! Ce a...
spynews.ro
Publicat 10.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Aeroportul din România de unde avioanele zboară aproape goale. Deși s-a...
Click.ro
Publicat 09.05.2024
Microsoft a lansat un program AI de spionaj. Va fi folosit de serviciile secrete
Useit
Publicat 11.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
VIDEO. „Am și eu interlopii mei aici!” Cum i s-a dus vestea olteanului...
libertatea.ro
Publicat 10.05.2024
Lucien Laviscount a vorbit despre Shakira: „Este una dintre cele mai frumoase...
ZU
Publicat 11.05.2024
Tort cu mousse de ciocolată amăruie și mousse de căpșuni
Hello taste
Publicat 11.05.2024
Cum să-i vorbești copilului despre substanțele interzise
Deparinti
Publicat 11.05.2024
Parlamentul vrea să schimbe legea RCA. Cum ar putea afecta despăgubirile...
ziare.com
Publicat 09.05.2024
Mahassine Merabet a câștigat un premiu important petnru rolul său în serialul...
Happy
Publicat 10.05.2024
Proprietățile medicinale ale sucului de cireșe. Ce efecte produce în organism
Medicool
Publicat 11.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024