România ar putea adera la spaţiul Schengen, peste câteva luni. Ce s-a discutat la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles
Joi s-a încheiat reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, iar mesajul pe care l-a primit România este unul cât se poate de clar. Avem tot dreptul să fim primiţi în Schengen, iar acest lucru ar putea avea loc anul viitor. Asta, în contextul în care am primit susţinere din partea întregii Europe, iar cancelarul Austriei a avut un discurs mai ponderat.
De Larisa Bernaschi la 16.12.2022, 13:58Joi, la reuniunea Consiliullui European, s-a discutat şi despre aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, chiar dacă nu era pe ordinea de zi. Am văzut aseară declaraţiile venite de la vârful Uniunii Europene, precum a Ursulei von der Leyen, care a spus foarte clar că România şi Bulgaria au tot dreptul să intre în spaţiul de liberă circulaţie anul viitor.
Acelaşi lucru l-a spus şi preşedintele Klaus Iohannis, care a avut şi o întrevedere cu premierul Suediei, care preia preşedinţia Uniunii Europene de la 1 ianuarie şi ar trebui să pună o eventuală aderare la spaţiul Schengen pe ordinea de zi a Consiliului JAI, în prima parte a anului viitor.
Cancelarul Austriei şi-a moderat declaraţiile, iar anul viitor, în luna februarie, va urma o nouă reuniune a Consiliului European, unde tema principală de discuţie va fi migraţia, adică toate acele cerinţe venite din partea Austriei pentru Uniunea Europeană, astfel încât toate problemele să fie rezolvate şi să primim, atât noi, cât şi bulgarii, un vot pozitiv pentru aderarea la spaţiul Schengen.