Rusia susţine că Ucraina a fost avertizată cu 15 minute înainte de doborârea avionului Il-76. Kievul neagă
Avion rusesc doborât. Un deputat rus de rang înalt a declarat că serviciile de informaţii ale armatei ucrainene au primit un avertisment cu 15 minute înainte ca avionul de transport militar, care, potrivit Moscovei, avea la bord prizonieri de război ucraineni, să intre în zona unde a fost doborât miercuri, relatează Reuters.
De Redactia Observator la 26.01.2024, 17:03"Partea ucraineană a fost avertizată în mod oficial, iar cu 15 minute înainte ca avionul să intre în zonă au primit informaţii complete", a declarat Andrei Kartopolov, un fost general care are legături strânse cu Ministerul rus al Apărării. Comandamentul militar al Ucrainei a confirmat primirea avertismentului, a susţinut oficialul rus. Afirmaţiile au fost făcute în faţa membrilor Dumei de Stat (parlamentul rus).
Moscova acuză Kievul că a doborât avionul Iliuşin Il-76 în regiunea rusă Belgorod, ucigând cele 74 de persoane aflate la bord, inclusiv 65 de soldaţi ucraineni capturaţi, care erau în drum spre a fi schimbaţi cu prizonieri de război ruşi. Comitetul de Investigaţii al Rusiei a declarat joi că avionul a fost lovit de o rachetă sol-aer ucraineană.
Ucraina a negat că a primit un avertisment
Ucraina a negat că a primit un avertisment. Kievul nu a confirmat, dar nici nu a negat că forţele sale au doborât avionul. A contestat acuzaţiile Moscovei şi a cerut o anchetă internaţională. Afirmaţiile lui Kartopolov contrazic declaraţiile serviciilor militare de informaţii ucrainene (GUR), potrivit cărora Rusia nu a informat cu privire la aranjamentele de zbor. Purtătorul de cuvânt al GUR, Andrei Iusov, a declarat că, spre deosebire de practica existentă înaintea schimburilor anterioare de prizonieri de război, Kievul nu a primit nicio solicitare din partea Rusiei de a se abţine de la atacuri în spaţiul aerian în care a fost doborât avionul.
- Primele imagini de la locul prăbuşirii avionului Il-76, publicate de ruşi. Nu au prezentat încă dovezi că la...
- Avion rusesc doborât. Rusia se joacă cu viețile prizonierilor ucraineni, acuză Zelenski. Multe semne de...
- Ucrainenii și rușii se contrazic, după prăbușirea avionului Iliuşin Il-76. Moscova spune că transporta...
El a contestat versiunea Moscovei asupra evenimentelor. "Nu au fost furnizate dovezi pentru acuzaţii. Nu a fost prezentat nimic care să dovedească existenţa epavei şi a oamenilor la bord", a declarat Iusov joi la televiziunea naţională.
Nu există "nicio informaţie confirmată" potrivit căreia Ucraina ar fi lovit vreo ţintă, a subliniat el. "Din nefericire, putem presupune diverse scenarii, inclusiv provocarea, precum şi utilizarea prizonierilor ucraineni ca scut uman pentru a transporta muniţie şi arme pentru sistemele S-300 (folosite în război)", a declarat el pentru Radio Svoboda.
Relatările conflictuale ale ambelor părţi sunt o caracteristică zilnică a unui război care se apropie acum de sfârşitul celui de-al doilea an. În acest caz, mizele sunt deosebit de mari, deoarece este cel mai grav incident de acest gen pe teritoriul rusesc recunoscut internaţional de la invazia Rusiei din februarie 2022.
Fragmente din ceea ce pare a fi o rachetă au fost găsite la locul unde s-a prăbuşit avionul în regiunea Belgorod din sud-vestul Rusiei, în apropiere de graniţa cu Ucraina, a anunţat joi agenţia de presă de stat TASS. Într-o declaraţie postată pe aplicaţia de mesagerie Telegram, anchetatorii ruşi au declarat că au ajuns la concluzia "preliminară" că avionul a fost lovit de o rachetă antiaeriană din familia Zenit, iar o anchetă penală a fost deschisă.
Campanie de dezinformare planificată de Rusia
Ucraina a anunţat că a deschis propria anchetă privind o potenţială încălcare a regulilor de război. Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit joi, la cererea Rusiei, pentru a discuta despre avionul doborât. ONU nu a fost în măsură să verifice circumstanţele prăbuşirii, a declarat în faţa Consiliului Rosemary DiCarlo, şefa departamentului pentru afaceri politice al ONU. "Ceea ce este clar este că incidentul a avut loc în contextul invaziei Rusiei în Ucraina şi al războiului în curs de desfăşurare", a spus ea. "Pentru a evita o nouă escaladare, îi îndemnăm pe toţi cei implicaţi să se abţină de la acţiuni, retorică sau acuzaţii care ar putea alimenta şi mai mult conflictul deja periculos", a cerut oficialul ONU.
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat miercuri că este nevoie de mai multă claritate, în special în ceea ce priveşte persoanele aflate la bord, şi a acuzat Rusia că "se joacă cu vieţile prizonierilor ucraineni". Rusia are acces exclusiv la locul prăbuşirii, unde imaginile televizate au arătat resturi împrăştiate pe câmpurile înzăpezite. TASS a declarat că au fost recuperate cutiile negre şi vor fi transportate la Moscova pentru examinare.
Comisarul pentru drepturile omului din Ucraina, Dmitro Lubineţ, a declarat pentru Reuters că el crede că incidentul face parte dintr-o campanie de dezinformare planificată de Rusia. El a spus că o listă a victimelor ucrainene din rândul prizonierilor de război, care a fost distribuită după prăbuşire de către mass-media ruse, includea soldaţi deja întorşi acasă într-un schimb anterior. "Ruşii vor face declaraţii zgomotoase, dar nu vor permite nimănui să intre. Ei nu vor preda niciun material pentru analiză şi vor da pur şi simplu vina pe Ucraina", a arătat el la televiziunea naţională.