Soarta Greciei se decide duminică
Summitul liderilor din Zona Euro pe problema Greciei s-a încheiat cu o amânare, pentru duminică. Atunci va avea loc o nouă întâlnire, la care vor participa liderii din toate statele membre ale uniunii europene
De Redactia Observator la 08.07.2015, 08:22Summitul liderilor din Zona Euro pe problema Greciei s-a încheiat cu o amânare, pentru duminică. Atunci va avea loc o nouă întâlnire, la care vor participa liderii din toate statele membre ale uniunii europene
Până atunci, guvernul elen trebuie să vină cu un nou set de măsuri de reformă, ca să evite ieşirea din Zona Euro.
Summitul extraordinar al liderilor din Zona Euro pe tema crizei din Grecia s-a încheiat fără niciun acord, dar într-o notă optimistă. Iar asta s-a văzut şi pe faţa premierului elen, care a ieşit cu zâmbetul pe buze.
În această dimineaţă, , Alexis Ţipras, va merge în Parlamentul European, unde va vorbi despre situaţia din Grecia. Procesul va fi unul rapid, accelerat. El va începe în următoarele ore şi are scopul de a se încheia, cel târziu, până la sfârşitul săptămânii. Guvernul elen trebuie să prezinte un nou set de reforme până vineri dimineaţă.
Cancelarul german a transmis că, dacă aceste măsuri vor fi satisfăcătoare, Grecia ar putea primi un ajutor financiar pe termen scurt. Tot la Bruxelles, s-au întâlnit şi miniştrii de finanţe din Eurogroup. Însă şi ei au cerut, la final, Greciei, un nou set de măsuri.
De 10 zile de când s-au închis băncile oamenii vin zilnic sa retraga bani. Limita a ajuns acum la 50 de euro pe zi, iar bancile vor ramane inchise pana saptamana viitoare. Fără ajutor din partea uniunii europene, băncile elene riscă să rămână fără lichidităţi.
Zilele următoare sunt decisive pentru viitorul Greciei. Deocamdată niciun scenariu nu e sigur. Preşedintele Comisiei Europene a spus că liderii europeni sunt pregătiţi pentru orice situaţie, chiar şi pentru ieşirea organizată a Greciei din zona euro.