Antena LIVE

Curs valutar

Video

SUA ar putea suspenda sau chiar anula eliminarea vizelor pentru români, după "reanalizarea deciziei"

Visul american se amână pentru români. Administraţia Trump a anunţat că reeexaminează acceptarea României în programul Visa Waiver, care ne permitea să călătorim în Statele Unite fără viză de la finalul lunii martie. Nu este clar dacă această reevaluare presupune reluarea unor etape ale procesului de admitere sau chiar suspendarea completă a programului. Neoficial, autorităţile de la Bucureşti vorbesc despre o amânare a ridicări vizelor pentru încă două luni. 

De la 21.03.2025, 19:07
WhatsApp
Vezi și:

Anunţul Administraţiei Trump este fără precedent şi a căzut ca un şoc. Statele Unite reevaluează aderarea României la programul Visa Waiver cu doar câteva zile înainte de ridicarea vizelor.

Departamentul SUA pentru Securitate Internă a transmis pentru Observator că reanalizează în acest moment decizia inițială din luna ianuarie, atunci când România a fost inclusă oficial în Programul Visa Waiver. Potrivit DHS, acest proces are legătură cu noua politică a Administrației de la Casa Albă, în contextul în care Donald Trump se concentrează acum pe securizarea granițelor americane și poartă o politică dură împotriva imigrației ilegale.

Oficialii americani nu au spus şi ce presupune această reanalizare. În cel mai bun scenariu, ar putea fi vorba doar de o amânare, pentru ca echipa lui Donald Trump să se asigure că ţara noastră îndeplineşte toate exigenţele impuse de programul Visa Waiver. Nu este exclus însă ca la finalul acestei reavaluari, Departamentul american de Securitate Internă să decidă suspendarea sau chiar anularea aderării României.

SUA ar putea suspenda sau chiar anula eliminarea vizelor pentru români

Oficialii de la noi par să fi fost luaţi prin surprindere de anunţ. Guvernul, prin ministerul de Externe şi ambasada României în Statele Unite insistă că nu s-a schimbat nimic.

"Noi suntem în contact cu ei şi când va exista o comunicare oficială o să o facem evident şi public. Tot ce ne dorim este evident să mergem înainte. Nu putem să confirmăm decât de a spus DHS. Noi ne bucurăm că există orice fel de verificării suplimentare pentru că procesul a fost foarte integru şi foarte transparent", a declarat  Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA. 

Preşedintele interimar a aflat vestea în timp ce se afla la summitul european de la Bruxelles.

"Consideraţi că este un fel de, sau ar putea fi un fel de pedeapsă din partea SUA asupra României?", a fost întrebat Ilie Bolojan. 

"Nu, nu am o astfel de percepţie. Va trebui clarificată, într-adevăr, în ce măsură se intră în vigoare de la data de 1. Sau sunt amânări care pot fi din motive tehnice", a răspuns Ilie Bolojan.  

Premierul Marcel Ciolacu îi acuză pe rivalii politici că încearcă să profite electoral de pe urma unui vis al românilor.

"Demersurile făcute de Guvernul pe care îl conduc au înregistrat un succes ireversibil pentru cetățenii români. România a îndeplinit toate condițiile tehnice și politice. Nu există niciun fel de dubiu.", a reacționat Marcel Ciolacu. 

Reacţia vine după ce voci de pe scena politică au pus amânarea Visa Waiver pe scandalul legat de alegerile prezidenţiale.

"Administraţia Donald Trump nu a comunicat o asemenea problemă. Am avut intervenţia lui JD Vance în contexte ce nu au mai fost urmate după aceea. Ba nici măcar Elon Musk nu a revenit cu o abordare de orice fel", spune Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial.

Decizia renunţării la vize a fost luată de administraţia Biden şi anunţată cu mare fast pe 10 ianuarie

Oficialii de la noi par să fi fost luaţi prin surprindere de anunţ

Situaţia de acum din Statele Unite este însă diferită. Donald Trump le-a promis americanilor că va opri imigraţia ilegală şi îi va deporta pe toţi cei care n -au acte în regulă. În primele 50 de zile de mandat, approape 30.000 de imigranţi au fost urcaţi în avioane şi trimişi în ţările de origine sau cei mai violenţi dintre ei în la închisoarea de maximă securitate Guantanamo. Alţi aproape 40.000 de imigranţi ilegali au sunt arestaţi şi aşteaptă expulzarea.

În evidențele autorităților americane s-ar afla cel puțin 4.500 de cetățeni români care au intrat fraudulos în SUA.

Până acum, retragerea statutului de membru Visa Waiver a avut loc de două ori, dar după intrarea în program. În 2002, Argentina a fost exclusă din cauza crizei economice din țară. În 2003, și Uruguay, după ce foarte mulți cetățeni intrau fără vize și rămâneau ilegal în Statele Unite.

Marius Gîrlaşiu

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell. ...

viza waiver sua romania viza sua ilie bolojan
Întrebarea zilei
Credeți că SUA vor suspenda sau chiar anula eliminarea vizelor pentru români?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025