Antena LIVE

Curs valutar

SUA au aprobat vânzarea de echipamente militare către Taiwan. Avertismentul dat de ambasadorul Chinei în urmă cu doar o lună

Statele Unite au aprobat o posibilă vânzare de echipamente şi servicii în valoare de 100 de milioane de dolari către Taiwan pentru „susţinerea, întreţinerea şi îmbunătăţirea” sistemului de apărare antirachetă Patriot folosit de insula autoguvernată şi revendicată de China, a anunţat luni Pentagonul, informează Mediafax.

De la 08.02.2022, 08:31
WhatsApp
Profimedia

O declaraţie a Agenţiei americane de cooperare în domeniul apărării şi securităţii a precizat că a transmis certificarea necesară prin care notifică Congresul în urma aprobării Departamentului de Stat pentru această vânzare, care a fost solicitată de ambasada de facto a Taiwanului la Washington.

Modernizarea sistemului de apărare antiaeriană Patriot ar „contribui la îmbunătăţirea securităţii destinatarului şi ar ajuta la menţinerea stabilităţii politice, a echilibrului militar, economic şi a progresului în regiune”, a precizat agenţia în declaraţie, potrivit Reuters. „Această vânzare propusă serveşte interesele naţionale, economice şi de securitate ale SUA prin sprijinirea eforturilor continue ale destinatarului de a-şi moderniza forţele armate şi de a menţine o capacitate defensivă credibilă”, a mai scris agenţia.

Reacţia Taiwanului

Principalii contractori ar urma să fie Raytheon Technologies şi Lockheed Martin. Ministerul taiwanez de Externe a declarat că a „salutat” această decizie. „În faţa expansiunii militare continue a Chinei şi a acţiunilor provocatoare ale acesteia, ţara noastră îşi va menţine securitatea naţională cu o apărare solidă şi va continua să aprofundeze parteneriatul strâns de securitate dintre Taiwan şi Statele Unite”, a transmis Ministerul de Externe din Taiwan.

Pe acelaşi subiect

Ministerul taiwanez al Apărării a anunțat că decizia de a obţine rachete Patriot mai noi a fost luată în timpul unei întâlniri din 2019 cu oficiali americani din administraţia preşedintelui Donald Trump. Ministerul a declarat că se aşteaptă ca acordul să „intre în vigoare” în termen de o lună.

Insula guvernată democratic s-a plâns de misiunile repetate ale forţelor aeriene chineze în zona sa de apărare aeriană, parte a ceea ce Washingtonul consideră a fi un efort al Beijingului de a face presiuni asupra Taipei pentru a accepta suveranitatea sa. Ambasadorul Chinei în Statele Unite a declarat luna trecută că cele două superputeri ar putea ajunge la un conflict militar dacă Washingtonul încurajează independenţa Taiwanului.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

sua usa taiwan china arme
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024