Antena LIVE

Curs valutar

Video

Temperatură record în Spania, în cea mai fierbinte toamnă din istorie. Câte grade au arătat termometrele într-o zi de octombrie

Am trecut în a doua lună de toamnă, dar în multe ţări europene este ca în mijlocul verii. Sunt temperaturi mai mari şi cu 15 grade decât normalul perioadei. În Franţa, ieri au fost doborâte 320 de recorduri, în timp ce în Spania au fost 38 de grade la umbră,  cea mai ridicată temperatură pentru luna octombrie de când se fac masuratori.

De la 02.10.2023, 21:21
WhatsApp
Vezi și:

După cea mai călduroasă lună septembrie din istorie, mulţi francezi se aşteptau la temperaturi specifice toamnei. Cei care şi-au planificat concediile în sud au avut parte de o surpriză. La Toulouse au fost 35 de grade la amiază. 

Temperaturi de peste 35 de grade în marile oraşe ale lumii

Turist: Ne-am luat concendiu la final de septembrie ca să prindem vreme bună, dar nu călduroasă. Este o surpriză, Nu ne aşteptam să fie o căldură atât de mare. 

Tot 35 de grade au fost la Bordeaux, 30 la Strasbourg şi 33 în Biarritz. Staţiunile de pe litoral au fost luate cu asalt ca în plin sezon estival.

Pe acelaşi subiect

La vecinii spanioli, în provincia Cordoba au fost măsurate 38,2 grade Celsius la umbră, un record absolut pentru luna octombrie. De altfel, 40% dintre staţiile meteo ale ţării au înregistrat cel puţin 32 de grade. 

Cinci ţări din Europa au trecut prin cea mai caldă lună septembrie din istorie

Localnic: Sunt copleşită de căldură. Nu am mai văzut o toamnă ca asta. Voiam să vină frigul, dar a venit căldura. Priviţi, stau cu evantaiul în mână! E foarte cald! 

Valul de caniculă vine după ce cinci ţări europene, printre care Austria, Germania şi Polonia, au trecut prin cea mai caldă lună septembrie din istorie. De altfel, meteorologii preconizează că 2023 va fi anul cu temperaturile cele mai ridicate, la fel ca precedentul. În Elveţia, gheţarii au pierdut 10 la sută din volum în doar doi ani.

Schimbările climatice, responsabile pentru incendiile uriaşe de vegetaţie de anul acesta

Matthias Huss, şeful agenţiei de monitorizare a gheţarilor: În teorie, există o șansă ca gheața să revină, dar am avea nevoie de o răcire foarte puternică. Lucrul acesta nu se vede pentru următoarele decenii sau chiar secole.

Climatologii avertizează că schimbările climatice sunt dramatice, care nu doar că prelungesc vara cu încă o lună sau două. Sunt responsabile şi pentru cel mai mare incendiu din istoria Uniunii Europene, cel din vara aceasta, din Grecia, dar şi pentru inundaţiile catastrofale din aceeaşi ţară. Impactul vremii neobişnuit de calde se vede şi în economie. Marile lanţuri magazine reduc deja preţurile la haine groase, chiar şi cu 20 la sută, pentru a evita să rămână cu marfa nevândută. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

vremea septembrie temperaturi toamna
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024