Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trump s-a lăudat ani de zile că deţine informaţii compromiţătoare despre viaţa amoroasă a lui Macron - Rolling Stone

Fostul preşedinte american Donald Trump s-a lăudat ani de zile apropiaţilor săi că ”deţine informaţii compromiţătoare” despre viaţa amoroasă a preşedintelui francez Emmanuel Macron, adunate din briefing-uri, relatează Politico, care citează Rolling Stone.

de Redactia Observator

la 30.08.2022 , 17:52

Trump s-a lăudat ani de zile că deţine informaţii compromiţătoare despre viaţa amoroasă a lui Macron - Rolling Stone Trump s-a lăudat ani de zile că deţine informaţii compromiţătoare despre viaţa amoroasă a lui Macron - Rolling Stone - Profimedia

Subiectul a revenit în centrul atenţiei în urma percheziţiei organizate de FBI la proprietatea lui Donald Trump din Mar-a-Lago, în timpul căreia autorităţile au ridicat documente secrete, inclusiv unul intitulat ”informaţii despre: Preşedintele Franţei”.  Nu se ştie dacă documentul în cauză conţinea detalii despre viaţa personală a lui Macron.

De asemenea, Rolling Stone nu a confirmat dacă informaţiile cu privire la Macron sunt clasificate sau au fost furnizate de serviciile secrete americane. Cu toate acestea, Rolling Stone a precizat că ”simpla dezvăluire a existenţei (documentului) a declanşat o criză transatlantică”.

Oficialii francezi şi americani încearcă în prezent să clarifice ce ştie Trump despre Macron şi guvernul Franţei şi să constate dacă a existat o încălcare semnificativă a securităţii naţionale, a relatat Rolling Stone, citând ”alte două surse familiare cu situaţia”. În schimb, guvernul francez nu a emis nicio declaraţie oficială în acest sens. ”Nu vom comenta procedurile judiciare dintr-o ţară străină - în acest caz, Statele Unite”, a spus un oficial de la Palatul Elysée.

Articolul continuă după reclamă

Faima lui Donald Trump a luat amploare în SUA după ce acesta a pretins că deţine informaţii cu privire la certificatul de naştere al lui Barack Obama. Ulterior, odată ajuns președinte, Trump a promis în mod regulat - promisiuni care nu s-au concretizat niciodată - că deţine informaţii compromiţătoare despre duşmanii săi. De pildă, Trump a susţinut că Obama i-a plasat sisteme de interceptare în Trump Tower din New York.

De asemenea, el a vorbit în mod constant despre conflicte fie exagerate, fie inexistente, care vizau persoane importante, precum fostul director FBI James Comey sau Robert Mueller, care a condus ancheta cu privire la legăturile dintre campania lui Trump şi Rusia. Ulterior, Trump a fost chiar pus sub acuzare din cauză că ar fi blocat ajutorul militar oferit Ucrainei pentru a-l convinge pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să îl ancheteze pe fiul candidatului la preşedinţie, Joe Biden.

Trump şi Macron au avut o relaţie tensionată în timpul mandatului fostului preşedinte american. Deşi relaţiile dintre cei doi s-au îmbunătăţit treptat, viziunile lor au rămas opuse pe mai multe teme, inclusiv politica NATO şi izolaţionismul lui Trump.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Faptele grave de corupţie nu ar trebui să se prescrie. Sunteţi de acord cu premierul Bolojan?
Observator » Ştiri externe » Trump s-a lăudat ani de zile că deţine informaţii compromiţătoare despre viaţa amoroasă a lui Macron - Rolling Stone